Dacă aţi rămas în pană sau v-a picat netul la cabană, nu apelaţi Salvamont!

Apel la bun-simţ al salvatorilor montani:

Dacă aţi rămas în pană sau v-a picat netul la cabană, nu apelaţi Salvamont!


Deşi este un serviciu pentru situaţii extreme, cu intervenţii în caz de avalanşă sau accidente montane, Salvamont Argeş mai are parte şi de solicitări inadecvate. După ce la începutul lunii ianuarie, diectorul Salvamont Argeş, Adi Sănduloiu, povestea cum a fost sunat ca să caute un telefon pierdut de o turistă în munţi, de curând a mai avut parte de o solicitare similară. Colegii săi de la Câmpulung au fost contactaţi de un turist care i-a cerut să îi ducă benzină. Era pe munte, în zona Leaota, împreună cu mai mulţi prieteni, cu ATV-uri şi UTV-uri, iar când au rămas fără combustibil s-au gândit să sune la Salvamont, pentru a le face alimentarea.

Adi Sănduloiu ne-a declarat că le-a recomandat să îşi sune un prieten pentru a îi ajuta, deoarece o asemenea sarcină nu se află în atribuţiile colegilor săi. Salvatorii montani acţionează doar dacă persoana respectivă este izolată, se află în condiţii extreme de climă, are răni, pe când în această situaţie nu era cazul de asemenea probleme. Sfatul şi rugămintea celor de la Salvamont Argeş este clară şi repetată în mod constant, însă, după cum se vede, este în zadar. „Dacă derapaţi cu autoturismul, dar nu sunteţi răniţi, dacă vă pierdeţi telefonul, dacă pică netul la cabană, vă rugam să nu apelaţi Salvamont. Aţi putea bloca linia pentru o alarmă reală!”.


Traficul de turişti în Iezer Păpuşa a crescut cu 400%


Munţii Argeşului sunt din ce în ce mai cutreieraţi de iubitorii de drumeţii şi aventură, ceea ce înseamnă, din păcate, şi mai multe situaţii de urgenţă. După cum a declarat şeful Salvamont Argeş, Adi Sănduloiu, Iezer Păpuşa şi Leota au devenit foarte atractive în ultimii ani.

„Zona Iezer este din ce în ce mai umblată, ceea ce înseamnă şi o cazuistică în creştere. Faţă de ultimii 4-5 ani, traficul a crescut cu 3 – 400%. Muntele este ca un deal înalt, foarte potrivit pentru activităţi de tip mountain bike şi ski de tură, fiind şi mai ferit de avalanşe. Cam la fel este şi Leaota, potrivit pentru acest tip de activităţi menţionate anterior.”, a declarat Adi Sănduloiu.

De asemenea, acesta a subliniat că cel mai periculos munte din Argeş este Piatra Craiului, care este un munte extrem de dificil şi pe care, orice pas greşit te duce la tragedie. Anul trecut, au fost 4 morţi în munţii Argeşului, 2 persoane accidentându-se într-o competiţie sportivă organizată pe Piatra Craiului, care nu este deloc potrivit pentru asemenea evenimente. 
 

 

Preluare Săptămânalul Ancheta