CUNOSCUT PROFESOR DIN PITEȘTI- A PIERDUT LUPTA CU VIAȚA ÎN A DOUA ZI DE PAȘTE!

#Doliu la Colegiul Național Zinca Golescu!

O veste tristă a zguduit din temelii mediul preuniversitar din Argeș. Elevii și profesorii Colegiului Național Zinca Golescu au fost șocați la aflarea veștii decesului cunoscutului dascăl de matematică, Gheorghe Mațincu. 
Răpus de boală, profesorul Mațincu s-a stins din viață chiar în a doua zi de Paște. La scurt timp după aflarea veștii cutremurătoare, atât colegii săi cât și foști elevi ai acestuia au postat pe paginile personale de socializare mai multe mesaje în care își prezentau regretele față de decesul unuia dintre cei mai apreciați profesori de matematică din Argeș.

"Cu mare durere am aflat că a plecat din această lume domnul Gheorghe Mațincu, remarcabil profesor de matematică, o prezență impunătoare și o personalitate autentică. cu o structură morală aparte, care s-a impus prin tot ce a făcut ca om și ca dascăl. Domnul Mațincu a lăsat amprenta puternică asupra tuturor celor cărora le-a fost profesor sau coleg, învățându-i că perfecțiunea este cheia rezolvării problemelor în viață, cheia succesului. Rămas bun, domnule profesor!", e unul dintre zecile de mesaje postate pe Facebook, de la aflarea veștii.

 

DUMNEZEU SĂ ÎL ODIHNEASCĂ ÎN PACE!