FERMA  SCLAVILOR - judecătorii au motivat arestările!

FERMA  SCLAVILOR - judecătorii au motivat arestările: Agresiunile şi tratamentele umilitoare reliefează un comportament salbatic

După ce au citit documentele puse la dispoziţie de procurori, în care sunt redate declaraţiile cutremurătoare ale victimelor torţionarilor de la Berevoeşti, după ce au ascultat argumentele acuzării, dar şi pe cele ale avocaţilor suspecţilor, judecătorii Tribunalului Argeş au decis să-i trimită după gratii pentru 30 de zile pe 37 din cei 38 de membri ai reţelei ororilor, ultimul dintre aceştia fiind arestat la domiciliu din motive medicale. Dramele trăite de „sclavii” de la Berevoeşti, torturile şi umilinţele la care aceştia erau supuşi – aşa cum reiese din mărturiile lor - sunt consemnate în încheierea de şedinţă ca argumente ale magistraţilor pentru justificarea deciziei de arestare.

Instanţa: „Astfel de fapte suscită o tulburare a societăţii”

De asemenea, în luarea deciziei de arestare a fost luat în calcul şi reacţia opiniei publice faţă de atrocităţile de la Berevoeşti:
Judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că privarea de libertate a inculpaţilor pentru care s-a formulat propunerea de arestare preventivă este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, având în vedere în primul rând gravitatea faptelor pentru care sunt cercetaţi aceştia. Prin urmare, prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, faptele de această natură sunt considerate că suscită o tulburare a societăţii.”

Instanţa: „Inculpaţii exploatau persoane uşor de manipulat: oameni săraci, handicapaţi şi copii”

Judecătorii au remarcat şi faptul că inculpaţii racolau persoane din categorii sociale vulnerabile:
De asemenea, avem în vedere condiţiile concrete în care se presupune că a fost realizată activitatea infracţională, inculpaţii racolând, în scopul exploatării prin supunerea la muncă, din cauza sărăciei accentuate a acestora, a nivelului educaţional scăzut, a handicapului psihic, minori proveniţi din familii destrămate şi lipsiţi de grija şi ocrotire parintească”.

CITIŢI ŞI... FERMA SCLAVILOR nu există pentru politicienii Argeşului!

Instanţa: „Inculpaţii privesc victimele ca pe o marfă”

În motivarea arestării reţelei de la Berevoeşti, instanţa a ajuns la concluzia amară că torţionarii „ignoră total valorile intrinseci fiinţei umane - viaţa, integritate corporală, sănătatea, libertatea, onoarea şi demnitatea - privind victimele ca pe o marfă producătoare de beneficii materiale, pe care le expoatează la maxim şi le transferă între membrii grupărilor în acelaşi scop”.

Instanţa: „Agresiunile şi tratamentele umilitoare reliefează un comportament salbatic”

„De asemenea, agresiunile fizice, tratamente umilitoare aplicate victimelor care erau puse să se lupte între ele, să doarmă în grajdul animalelor, erau legate pentru a nu fugi, fiindu-le lezate astfel sentimentele cele mai profunde, trauma suferită marcându-le pe deplin întreaga evoluţie viitoare, reliefează un comportament salbatic, un mod de gândire rudimentar şi, totodata, pun in lumina potentialul criminogen ridicat al inculpaţilor.”

CITIŢI ŞI... Primarul Proca este NAŞUL ŢIGANILOR de la Ferma de Sclavi!

Toate acestea, dar şi numărul mare de victime, precum şi faptul că „ferma sclavilor” funcţiona de atâţia ani i-au făcut pe magistraţi să concluzioneze că inculpaţii prezintă un pericol sporit pentru societate şi că este necesar să stea închişi după gratii.