Cum a trăit Mihai Coteț experiența școlii la domiciliu

Mihai Coteț, vicepreședintele PNL Pitești întrebat despre experiența școlii de acasă, a declarat următoarele: 

„Le-am făcut copiilor toate mofturile posibile și imposibile, de la jocuri de familie, până la gătit împreună”

Vicepreședintele PNL Pitești, Mihai Coteț, este ceva mai norocos. Copiii fiind mari, nu a avut multă bătaie de cap în privința lecțiilor online. 
În schimb, a trebuit să umple golul care altădată era ocupat de socializarea cu prietenii și colegii.

„Din fericire, copiii mei sunt mai mari, deci misiunea a fost mult mai simplă din punct de vedere al cursurilor online. S-au descurcat singuri. Marea lor problemă a fost lipsa socializării. Când ai 16, respectiv, 18 ani, e important să te întâlnești cu colegii și prietenii, nu doar să te auzi la telefon sau pe laptop. 
A fost mai greu să le ocup timpul cu ceva, în așa fel încât să-i ținem lângă noi în casă, să nu iasă afară, în contact cu ceilalți. Le-am făcut toate mofturile posibile și imposibile, de la jocuri de familie, până la gătit împreună.”

Emoții mari are pentru Daria, fata cea mare, care va susține în curând examenul de  bacalaureat. 

„Este o perioadă foarte stresantă pentru ea în ideea în care, pentru o lună, nu am avut decât incertitudini. Nu doar că nu se știa nimic, dar se lansau pe piață și multe zvonuri și informații contradictorii. Unii spuneau că nu se va mai susține examenul de bacalaureat, alții că acesta va consta în media anilor de liceu... 

Am simțit o tensiune și o încordare în ideea în care nu știau ce o să facă. În plus, în prima lună, nu s-au mișcat pe online nici profesorii. Apoi, când au început cursurile online și au luat informația din surse mai informate, lucrurile s-au mai reglat. Cel puțin acum știe că va susține examenul de bacalaureat. 

Oricum, presiunea este foarte mare, pentru că bacalaureatul este un examen foarte important. Socializarea pentru ei era un mod de relaxare. Nu e vorba că poate mergeau la un film sau făceau mișcare, pur și simplu discutau mult despre modul în care văd lucrurile, examenele, viitorul... Își împărțeau din informații și experiențe. Faptul că nu pot vorbi face to face, alimentează constant stresul.” 

În privința admiterii la facultate, lucrurile sunt mult mai clare: 

„Daria a fost deja acceptată la Universitatea din Manchester, pentru că vrea să meargă pe științe biomedicale, zona de cercetare genetică. 
Are nevoie doar de examenul de bacalaureat, să îndeplinească anumite condiții de notă. 
Dacă le îndeplinește, este ca și acceptată la Universitate, la Biomedical Sciences.” 

În privința lui Damian, fiul mai mic, „lucrurile sunt mai simple: trece clasa a X-a. Sportul l-a ajutat cel mai mult, a făcut multe activități în casă și în curte. În plus, studiind mai mult pe partea de informatică, perioada asta i-a prins bine.”