Cristian Mitrofan: „Sănătatea este cel mai de preț lucru din viața noastră și a întregii comunități

Cristian Mitrofan, candidatul PNL la Primăria Curtea de Argeș, are probabil una dintre cele mai elegante campanii electorale. În toată această perioadă, actualul președinte al Casei de Ajutor de Sănătate s-a concentrat pe a le propune oamenilor viziunea sa și proiectele pentru dezvoltarea comunității. Fără doar și poate, experiența de la CAS îi va folosi foarte mult, mai ales că, spune Mitrofan, „sănătatea este cel mai de preț lucru din viața noastră și, după cum am văzut în ultimul an, a întregii comunități."

 

 

 „Trebuie să investim în sănătatea locuitorilor Curții de Argeș și o vom face!”


„Obiectivele pe care le propun pentru Curtea de Argeș au la bază sănătatea, fie că vorbim de apă curată, izolarea termică a clădirilor sau de transport în comun performant. Spitalul Municipal Curtea de Argeș trebuie ridicat la standarde europene, prin reabilitarea unor secții deja existente și investiții serioase în înființarea unor secții noi, cum ar fi cea de recuperare medicală postoperatorie, pe care nu o avem. În viitorul mandat, voi munci pentru sănătatea orașului și a concetățenilor mei din Curtea de Argeș, pentru un loc mai sigur, cu perspective sănătoase pentru viitor. Realitatea medicală din Curtea de Argeș este o poveste tristă despre drumuri la spitale din alte orașe. Această poveste este a multora dintre noi și se întâmplă, pentru că din Spitalul Municipal Curtea de Argeș lipsesc aparate importante pentru desfășurarea activității medicale de analiză și diagnosticare." - acestea sunt planurile candidatului PNL la Primăria Curtea de Argeș.

 

 

 „Vreau să răsune în toată România că se poate și la Curtea de Argeș să avem cel puțin un festival cultural pentru tineri”


Planurile liberalului Cristian Mitrofan vizează și zona culturală și de entertainment. Vrea la Curtea de Argeș cel puțin un festival de talie națională:


„Am dat țării cei mai valoroși artiști, cele mai puternice modele culturale! Tot de la noi a plecat cea mai celebră legendă a țării. Și tot de aici au pornit mari oameni care azi ne bucură și ne reprezintă cu mândrie, în țară și în întreaga lume. Mi-ar plăcea să revină acasă cu toții într-o zi, măcar o dată pe an, de dragul mândriei orașului și a oamenilor de aici! Pentru asta, în viitorul mandat, am în vedere organizarea unor festivaluri anuale, atât pentru tineri, cât și pentru seniorii din Curtea de Argeș. Pentru că se poate să-i redăm orașului bucuria, să-l facem viu.
Vreau să răsune în toată România că se poate și la Curtea de Argeș să avem cel puțin un festival cultural pentru tineri și câteva evenimente mari pentru toți oamenii de aici!"

 

 

 Zone de fitness în aer liber și la Curtea de Argeș!


Sportul este și el la fel de important în opinia candidatului PNL, care vrea să facă din Curtea de Argeș un oraș cu opțiuni variate, un oraș viu și sănătos.


„Mișcarea este una dintre cele mai importante activități pentru o viață sănătoasă. 
Pentru a aduce acest aspect în viața noastră, am gândit împreună cu echipa PNL un program care include amenajarea unor zone de fitness în aer liber. Acestea vor fi dedicate locuitorilor Curții de Argeș, care vor avea acces la toate aparatele de fitness din parcuri. Spațiile propice mișcării încurajează pe toată lumea să ducă o viață sănătoasă și activă. Locuitorii din Curtea de Argeș se vor putea relaxa în aceste zone în orice moment al zilei. Acesta este doar unul dintre obiectivele PNL legate de dezvoltarea unui stil de viață activ și sănătos în Curtea de Argeș.", a mai declarat Cristian Mitrofan.