Cristian Gentea: „Să avem un Paște luminat în care descoperim, în căminele noastre, noi valori ale credinței”

Dragi argeșeni, dragi piteșteni, mi-aș fi dorit să ne întâlnim în fața bisericilor noastre, să ne zâmbim și să împărțim unul altuia lumina! Dar vremurile pe care le traversăm ne obligă să ne demonstrăm credința și iubirea față de Dumnezeu și cei din jur altfel: protejându-ne și protejându-i!

Este la fel de valoroasă această obligație morală și socială și am credința că Dumnezeu vede grija și iubirea față de semenii noștri pe care o arătăm fiecare dintre noi! Să avem un Paște luminat în care descoperim, în căminele noastre, noi valori și noi reflectări ale credinței! 

 

Cristian Gentea, preşedinte PSD Piteşti