Cristian Gentea candidează din partea PSD! Piteștiul se va câștiga pe scut sau sub scut!

Cu o întârziere aproape nerezonabilă la prima vedere, PSD Argeș a anunțat duminică numele candidatului pentru primăria cu cea mai mare miză din judet: Piteștiul. 

Cristian Gentea, președintele Organizației Municipale, face pasul în fața din postura de om-orchestră și devine jucător într-o cursă electorală care pentru prima dată în istoria postdecembristă a orașului se anunță interesantă și cu un rezultat greu previzibil. 

PSD renunță să meargă „la sigur” și preferă să joace

Piteștiul „se joacă”, în sfârșit, am putea spune, după acest anunț și după ani în care, fără nicio ezitare, cetățenii știau dinainte cine urmează să devină primar.  
Întârzierea aproape nerezonabilă despre care vorbeam vine, susțin pesediștii, pe fondul sedimentării extrem de precise a calculelor electorale și confirmă ceea ce președintele Ion Mînzână anunțase încă din primăvară, și anume că partidul a înțeles semnalul și este dispus să meargă pe o schimbare aproape radicală, dar care să corespundă noului tip de electorat și așteptărilor acestuia în municipiul reședință de județ. 

Cu un primar în funcție – Cornel-Constantin Ionică, deloc neglijabil în sondaje (în condițiile în care, în foarte multe dintre ele, conducea), PSD-ul iese din tiparul „mersului la sigur” și scoate la bătaie pentru Pitești o cu totul altfel de echipă, trimițând în prima linie președintele organizației, adică pe Cristian Gentea și vectori de imagine importanți, bine creditați la nivel de management public precum Dumitru Tudosoiu - inspectorul școlar general județean sau Lucrețiu Tudor - fost director general al Finanțelor. 

Considerând că, indiferent de sondaje, buletinul și alte încurcături legislative nu îl mai ajută pe primarul în funcție, având înțelegerea și girul acestuia în schimbarea gândită pentru Pitești, social-democrații au validat, de fapt, duminică, o atitudine care nu-i mai caracterizase de foarte mult timp încoace, și anume cea de schimbare curajoasă. La fel și Cristian Gentea. 

Cristian Gentea a făcut pasul către linia întâi

Se poate spune că a mai câștigat Piteștiul de câteva ori. Omul-orchestră în spatele candidaților care rupeau în alegeri, Cristian Gentea a preferat însă în toți anii aceștia, rolul de organizator, coordonator, regizor. Niciodată cel de actor principal. 

Fără înclinații electorale de tipul mânecilor suflecate și controlului prin tomberoane, mai sobru decât scrie în manualul candidaților tradiționali care rânjesc prin afișe, tehnic, matematic, cu un control absolut asupra Organizației Pitești și asupra structurii electorale din municipiu, bine văzut în mediile publice și de business, dar necunoscut în Ceair, președintele a stat în spatele fiecărei victorii bifate de partid, în ultimii 10 ani, în Pitești. 

Manager în industria nucleară, inginer fizician cu numeroase autorizări, specializări și expertize greu de pronunțat, președintele PSD Pitești și-a menținut construcția profesională și în politică, domeniu în care a făcut ce s-a pliat mai bine pe structura sa: organizare, conducere, strategie, rezultat. 

Intră acum într-o cursă electorală în care va fi testată disponibilitatea piteștenilor de a merge pe mâna unui candidat cu structură tehnocrată, modelul managerului public, confirmat prin CV și rezultate. Un candidat care nu pupă bătrânele la scară, dar bifează proiecte de ordinul milioanelor de euro în fruntea structurilor pe care le conduce. Va fi testată, în egală măsură, disponibilitatea lui Cristian Gentea de purta direct bătălia pentru cea mai mare miză din cariera sa politică de până acum: Piteștiul.  Și, va fi testată, de asemenea, poverbiala sa ambiție. 

Armatele PSD de la municipiul și județ strâng rândul în jurul Piteștiului

Despre candidatul anunțat de PSD se știu, în medii mai mult sau mai puțin publice, următoarele detalii de structură care vor conta enorm în lupta electorală care se anunță. Cristian Gentea este extrem de ambițios. Este încăpățânat. Este învățat să aibă controlul. Este orgolios. Are o personalitate greu de frânt. Are o armată în spatele său. Pornind de la aceste atribute, nu trebuie uitat că, în Pitești, Cristian Gentea își va înfrunta creația: pe Sorin Apostoliceanu. 

Acesta din urmă, candidat liberal azi, nu a fost nici omul lui Pendiuc, nici omul lui Ionică. A fost, din prima până în ultima sa zi în PSD, omul lui Gentea. 
Dezamagirea și trădarea resimțite de fostul său președinte care a anunțat duminică faptul că intră personal în cursă se vor transforma într-un ambiție uriașă a lui Cristian Gentea de a-l înfrânge pe Apostoliceanu. Iar pesediștii argeșeni mizează pe asta. Mizează pe ambiția pentru care este cunoscut Cristian Gentea. Mizează pe forța acestuia de organizare. Mizează pe diferențele de CV. Pe un electorat de stânga care nu este fărâmițat. Pe buna reputație. Pe strategie. Pe echipa în care Titi Tudosoiu, Lucreţiu Tudor & co vor fi locomotive într-o urbe în care se cere management public de perspectivă. Mizează pe armata din spatele lui Cristian Gentea. Și se pun ei înșiși alături de această armată, cu toate resursele, conștienți că Piteștiul reprezintă cheia matematică cea mai importantă atunci când vorbești despre cine va câștiga județul. 

Postelectoral, caracteristicile personale ale candidatului PSD într-o eventuală postură de primar creează premisele unei administrații orientate spre rezultate. 
Obișnuit cu finanțări mari în industria nucleară, cu reguli stricte, cu documentații SF și responsabilități pe măsură, liderul PSD nu pare genul care să fugă de proiecte pe principiul că e greu, e mult, nu e cu șpagă, trebuie să-ți asumi răspunderea. Piteștiul unui eventual primar cu mintea, ambiția și structura profesională a lui Cristian Gentea nu va mai fi așa de ușor de înfrânt sau de ignorat în competiția pentru finanțări, investitori, infrastructră. Stilul direct de lucru poate prea puțin diplomatic, dar extrem de eficient, poate să schimbe un aparat învechit și rigid specific administrației piteștene. Deschiderea și conexiunile vechi cu mediul de business l-ar putea transforma în primul primar PSD care înțelege în mod autentic că societățile private și investitorii noi aduc plus valoare, bani și forță municipiului, nu sunt nici adversarul administrației locale. 

Vine în spate cu un CV profesional și administrativ semnificativ. Știe bine jocul politic. Are o organizație al cărei rol este foarte bine cimentuit și definit în relația cu județul și cu centrul. Are, odată ce s-a băgat în luptă, o disponibilitate majoră de a face tot ceea ce scrie în manualul electoral că trebuie să facă un candidat. 

După anunțul de duminică, în consecință, Piteștiul se joacă. Iar Cristian Gentea, personal, va trata această luptă după modelul spartan: pe scut sau sub scut.   

Cristian Gentea are 57 de ani. Este absolvent al Facultăţii de Fizică a Universităţii Bucureşti, pe care a absolvit-o în anul 1987, obţinând licenţa în specializarea „Fizică Tehnologică”. Ca inginer fizician, şi-a început cariera în cadrul Sucursalei Cercetări Nucleare Piteşti, unde a avansat pas cu pas, poziţionându-se constant pe posturi de conducere. În prezent, este director general al Regiei Autonome Tehnologii pentru Energia Nucleară (RATEN). 

Face politică din anul 1996, când a devenit membru PSD. În anul 2010, a preluat, prin votul colegilor, conducerea Organizaţiei Municipale Piteşti, unde a fost revalidat ca preşedinte în luna ianuarie 2020. 

Este căsătorit cu Doina Gentea. Soţia sa nu a avut niciodată de-a face cu domeniul politic sau administrativ, desfăşurându-şi activitatea exclusiv în mediul privat. Doina Gentea lucrează în domeniul bancar de-o viaţă şi deţine franciza ING din centrul Piteştiului, remarcându-se ca unul dintre cei mai performanţi bancheri ai ING din ţară. Fiica lor, Cristiana, a îmbrăţişat pasiunile ambilor părinţi. A avut mereu rezultate de top, obţinând media 10 la bacalaureat, olimpică la mate-fizică, iar după liceu a urmat cursurile celei mai bune facultăţi din Europa, pe Finanţe-Bănci, unde a obţinut şi masterul: London School of Economics din Londra. De trei ani, Cristiana Gentea lucrează în capitala Marii Britanii. 

 

Sursa: Săptămânal Ancheta