Crimă pasională în Argeș. Amantul soției găsit ștrangulat cu lenjeria intimă | Sursa Ta

În această dimineață, Poliţia Câmpulung a fost sesizată telefonic despre faptul că într-o grădină din Cetăţeni aflată la limita cu comuna Malu cu Flori, judeţul Dâmboviţa, câţiva cetăţeni au găsit trupul neînsufleţit al unui bărbat.

Oamenii legii ajunși la fața locului au constatat că pe cadavru erau multiple leziuni de violenţă, faţa era tumefiată şi mâinile prezentau urme de muşcături produse cel mai probabil de animale sălbatice. În acest context au fost sesizaţi judiciariştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, care din primele verificări au stabilit că bărbatul fusese victima unei agresiuni. Este vorba despre Gheorghe S., de 40 de ani, din Malu cu Flori, Dâmboviţa, şi în cauză a fost deschis dosar penal pentru omor.

Principalul suspectar fi Marian S., de 47 de ani, din Cetăţeni, care a fost ridicat de poliţişti şi dus la audieri. Acesta avea şi el un ochi vânăt şi julituri la încheieturi, semn că între el şi victimă a avut loc un schimb de lovituri. 

Din câte se pare, joi noapte, bărbatul s-a întors acasă pe neaşteptate și și-a găsit nevasta în compania unui străin, moment în care, cuprins de o criză de gelozie, l-a luat la bătaie pe cel despre care era convins că este amantul soţiei. Acesta din urmă a încercat să fugă, dar a fost prins din urmă în grădina casei, unde încăierarea a continuat. Nu se ştie cât a durat schimbul de lovituri, cert este că azi dimineaţă mai mulți săteni au alertat autoritățile spundând că în grădina casei lui Marian S. este un cadavru.

Soția suspectului probabil va fi dusă și ea la audieri, unii săteni vorbeau că aceasta avea o relaţie extraconjugală cu dâmboviţenul găsit fără suflare.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Argeş în vederea efectuării autopsiei şi stabilirii cauzelor morţii, iar cercetările sunt în plină derulare şi este de presupus că suspectul va fi reţinut de anchetatori.

 

----------------------------------------------------------------
 

 

UPDATE, 29 mai:

 

Triunghi amoros finalizat cu o crimă. Un alt caz șochează Argeșul. De data aceasta, în satul Cetățeni, un om a fost ștrangulat cu lenjeria intimă chiar de către soțul gelos.

Oamenii legii au fost solicitați în noaptea crimei de către o femeie care a auzit gălăgie în gospodăria cu pricina. Agenții au efectuat verificări, dar nimic nu le-a dat de înțeles că într-o grădină un bărbat zăcea fără viață. 

⇒ "Mai mult se auzeau câinii. Un ecou s-a auzit ca şi cum s-ar bate", spune o martoră pentru Observatornews.ro

 

⇒ -"Am zis că se aude acolo o gălăgie. Deci se auzea că se ceartă.
-Şi au găsit ceva?
-Nu, că nu s-a mai auzit nimic. Le-am spus ce se întâmplă şi că nu mai este nimic".

 

Mai mult, polițiștii au dat nas în nas cu criminalul.

⇒ "Mi-a spus băiatul că a trecut poliţia la vale. S-a dus după ea, a ieşit pe poartă, a dat nişte genţi şi le-a luat el. L-a bătut", spune mama criminalului.


Povestea începe cu o femeie căsătorită care avea o relație cu un alt bărbat. De această relație știa tot satul, dar soțul.

⇒ "Femeie măritată şi cu doi copii care i-a sucit efectiv minţile... Se ştia, nu era prima dată când a plecat cu el, s-a mai întâmplat de vreo câteva ori. A plecat, a venit...", a declart pentru Observatonews.ro rudă a victimei.

⇒ "Ea nu-l lăsa în pace, tot îl suna, îi dădea mesaje. El a lucrat în Spania şi de acolo lua şomaj. Şi femeia era pe interes, ce să mai, urmărea banii lui. Soţul ştia şi el că fugea când la unul când la altul", este declarația unui vecin.


În seara crimei, soțul și-a prins nevasta plecând la amant. Avea la ea mai multe haine. Pe câmp, soțul și amantul s-au luat la bătaie, femeia fugind la mama amantului, unde a rămas peste noapte. Dimineața, mama acestuia a observat că bărbatul nu a ajuns acasă și a dat sunat după ajutor. Polițiștii s-au întors la locul incidentului, dar de data aceasta au găsit cadavrul amantului.

⇒ "Era de aşteptat. Spunea că urmează el şi pe urmă o omoară şi pe ea. Dar a zis că prima dată îl omoară pe el", declară vecinii.

În aceast caz, misiunea agenților a fost filmată, imaginile vor arăta cum s-a intervenit în noaptea crimei.

⇒ "Întotdeauna, organele de poliţie sesizează Serviciul de Control intern şi efectuează anchete. Organele de poliţie au venit, au efectuat verificări, dar datorită întunericului şi datorită faptului că între timp nu se mai auzeau zgomote, nu au identificat sursa. Au întocmit proces verbal şi asta a fost tot", spune pentru Observatornews.ro procurorul Cătălin Arsene.