Crește indemnizația mamelor

1 iulie aduce o serie de modificări în ceea ce priveşte concediul de creştere a copilului şi indemnizaţia acordată, prin aplicarea Legii 66/2016. Astfel, părinţii vor putea beneficia de concediul de doi ani sau trei ani, în cazul micuţilor cu handicap, nu ca până acum când se putea opta pentru un an sau doi ani. De asemenea, indemnizaţia va fi în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori datei naşterii copilului, şi nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată. Asta înseamnă părintele aflat în concediu maternal va primi un minim de 1.062,5 lei lunar, iar limita maximă a fost eliminată. O altă noutate este faptul că şi cei care au venituri din agricultură, silvicultură şi piscicultură.