Alina Mărtău: ”Trebuie să fim mereu responsabili să avem grijă de noi toți!”

Există sau nu există COVID-19? Este o boală nouă și nestăpânită de lumea medicală sau o uriașă inginerie de criză mondială? Un virus letal sau o gripă banală? Făcut în laborator sau provocat de lilieci? 5G, chinezi, Donald Trump.... Reguli pe care oamenii nu au fost nevoiți să le respecte niciodată înainte și  - raportat la care - foarte mulți se dovedesc extrem de reticienți. Lipsă sau preaplin de informații, teorii care frizează cretinismul, dezbateri infinite. România este împărțită, ca de obicei, pe subiectul virusului care ne-a schimbat tuturor viața, fiecare alegând - în general, în funcție de psihic, nivel de informare și consecințe suferite – să creadă într-o teorie sau alta. Ne-am propus în această ediție „Ancheta” să discutăm cu unii dintre cei mai experimentați, cunoscuți și respectați medici argeșeni, încercând să aflăm părerea domniilor lor despre COVID 19, despre existenta sau inexistenta unui pericol, despre oportunitatea măsurilor aplicate. Unii dintre ei au trăit în această perioadă printre pacienții bolnavi, alții au fost nevoiți să trăiască permanent cu frica în sân. Având un pachet de cunoștinte de specialitate și o experiență proprie în perioada pandemiei, considerăm că opiniile și viziunea domniilor lor sunt referințe pe care le putem lua, în mod realist și corect, în calcul atunci când ne formăm o opinie pe cel mai dezbătut subiect al ultimelor luni. 

 

CITEȘTE ȘI ... G. Frătoaica: ”Stai de vorbă cu omul acesta acum și, peste 24 de ore, moare!”

 

Alina Mărtău – medic UPU SJU: Trebuie să fim mereu responsabili să avem grijă de noi toți! 


„Este un agent viral care are, se pare, o mai mare agresivitate asupra organismului, mai ales la cei cu comorbidități. Este greu să mă pronunț acum cu privire la gravitatea virusului. Ţinând cont de faptul că nu s-a făcut încă nicio statistică cu privire la câți au murit înainte din alte tipuri de virusuri sau din gripă, nu putem să spunem că este foarte grav sau mai puțin grav. Ar fi fost bine dacă se știa câte cazuri de A1H1 au dus la deces, câte de gripă sezonieră etc. Așa s-ar putea face o raportare clară. Din punctul meu de vedere, cred că toți trebuie să ne ferim de orice fel de virus și să ne luăm măsurile de precauție necesare, fără să facem acum o tragedie. Coronavirusuri au mai fost și acum un an, și acum doi ani și acum trei ani. Avem de-a face cu unul care are modificări de structură. Cred că va continua și cu acesta, asemenea celorlați agenți virali care pot fi patogeni și că trebuie să fim mereu responsabili să avem grijă de noi toți.“
 

 

Preluat Saptamanalul Ancheta