COVID- 19: 124 de argeșeni în carantină!

COVID- 19: 124 de argeșeni în carantină! 


Direcția de Sănătate Publică Argeș anunță care este situația persoanelor afectate de COVID-19 prin măsuri de carantină sau izolare.

Astfel, potrivit DSP, 5096 de persoane se află în izolare la domiciliu, acestea fiind monitorizate de către reprezentanții instituției. De asemenea, 124 de argeșeni se află în carantină instituționalizată. Totodată, 587 de oameni au finalizat perioada de 14 zile de izolare.

Reamintim că la nivel național  până la această oră au fost confirmate 762 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.
Prin urmare, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 186 de cazuri noi.

CITEȘTE ȘI ... Bilanț COVID-19 în România: 762 de persoane infectate, 186 cazuri noi


Dintre cele 762 de persoane confirmate pozitiv, 79 au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 19 la București, 3 la Craiova, 2 la Constanța, una la Cluj și una la Iași).
Opt persoane au decedat până acum din cauza coronavirusului.