Coronavirusul „infestează” şi piaţa construcţiilor!

Criza provocată de răspândirea coronavirusului nu putea să ocolească nici sectorul construcţiilor. În momentul de faţă, două sunt principalele probleme cu care se confruntă constructorii argeşeni: pe de o parte, un posibil blocaj în ceea ce priveşte furnizarea materialelor de contrucţii, în condiţiile impunerii unor măsuri restrictive pentru transport sau al întreruperii activităţii furnizorilor, şi, pe de altă parte, blocarea plăţilor către constructori, în contul lucrărilor deja efectuate.


Problema materialelor de construcţii este resimţită de constructorii argeşeni în mod diferit: în vreme ce unii dintre aceştia acuză deja efecte negative ale crizei medicale, alţii susţin că deocamdată nu sunt afectaţi. Pe de altă parte, nu trebuie neglijat riscul creşterii preţurilor, şi nu vorbim despre cel justificat de zilele în plus petrecute la cozile interminabile din vamă de către TIR-urile care aduc marfă, ci de creşterile care ar putea fi operate de speculanţi. În acest sens, Consiliul Concurenţei a anunţat deja că este cu ochii pe comportamentul companiilor și le atrage atenția să nu se foloseasă de această situație de criză pentru a crește prețurile fără o justificare obiectivă.

 


 Coronavirusul şi banii din PNDL 2


Un motiv de îngrijorare îl reprezintă, mai ales după decretarea stării de urgenţă, decontarea banilor pentru lucrările publice. Unora dintre constructori li s-a transmis că în această perioadă nu prea sunt şanse să-şi primească banii, deoarece fondurile guvernamentale disponibile au fost şi vor fi dirijate către ceea ce are nevoie acum urgent ţara noastră, respectiv materiale, echipamente şi aparatură medicală, medicamente, gestionarea situaţiilor de urganţă, carantinare etc.

„Putem să mergem chiar cu un pachet de refinanțare publică, dar și privată care să meargă până la 1% din PIB (…) Am alocat 42 milioane de lei numai pentru plata carantinei (…) Ministerul Sănătății are prioritate, în sistemul sanitar vor fi alocați cei mai mulți bani” - a spus ministrul Finanţelor, Florin Câţu, săptămâna trecută.


Pe de altă parte, există voci din mediul de afaceri care spun că această criză este folosită ca scuză de către guvern, acesta întârziind nejustificat plăţile pe PNDL 2 ce trebuiau făcute în ultimele două luni, inclusiv înainte ca temutul virus să fie măcar luat în calcul ca posibilă ameninţare. Nici programul de finanţare a investiţiilor prin CNI nu pare ocolit de probleme, după ce săptămâna trecută Compania Națională de Investiții a suspendat procesul de efectuare a recepțiilor la terminarea lucrărilor pentru obiectivele finalizate până la data de 31 martie 2020.  În aceste condiţii, cu lucrări de milioane de euro efectuate din propriile buzunare şi decontări care ar putea întârzia luni de zile, situaţia constructorilor nu pare deloc roz, aşa cum de altfel recunosc şi managerii unora dintre cele mai puternice afaceri de pe piaţa de profil a judeţului.

 

 Victor Marinescu, Star Trading: „Mulţi dintre furnizorii noştri ne-au notificat că nu vor mai face livrări”


„În momentul acesta nu avem probleme majore cu materialele de construcţii, pentru că noi lucrăm mai mult structuri şi încă mai am stocuri. Noi folosim fier, ciment, iar restul mi le produc aici - eu fac betoanele, eu fac agregatele. Nu ştiu ce se va întâmpla de mâine (n.red. - luni, 16 martie), deoarece mulţi dintre furnizorii noştri şi-au anunţat întreruperea activităţii. Deci firme de distribuţie şi producătoare de materiale de construcţii ne-au notificat că nu vor mai face livrări şi atunci automat va trebui să lucrăm cu ce mai avem în stoc, după care probabil că activitatea se va stopa o perioadă, dacă această criză se va prelungi. Noi tot fierul îl aducem din import. Cum să îl mai aducem dacă închizi graniţele şi nu mai permiţi circulaţia mărfurilor? Încă mai am stocuri de fier, încă mai lucrez. Până se termină! După ce se termină, facem şi noi ce face toată lumea!”

 

 

 George Marica, Zeus SA:Materialele de construcţii se vor scumpi


„În ultimele zile, ne-am bazat pe stocuri. Acum cât or să ţină stocurile, n-aş putea să spun exact. În cazul nostru, estimez că ajung câteva luni. În general am lucrat pe cuplaje de mai multe lucrări şi obişnuim să ne face stocuri. Referitor la plăţile pe PNDL 2, aici sigur vom avea probleme, în condiţiile în care fondurile existente au fost direcţionate într-o mare măsură către alte domenii, ce ţin de securitatea biologică, măsuri de combatere a coronavirusului etc. Vă daţi seama că ne afectează foarte mult, pentru că, dacă banii nu se întorc în timp util, nu poţi să mergi mai departe. Oricum materialele de construcţii se vor scumpi. Gândiţi-vă că, dacă un TIR stă mai mult la graniţe pentru verificări, probe şi toate cele, cresc şi cheltuielile de transport, care se adaugă la costul materialelor.” 

 

 Cristian Hideg, Selca SA: „În condiţiile stării de urgenţă, putem rezista două-trei săptămâni”


„Momentan nu ne afectează în niciun fel. Momentan! Nu am primit încă notificări de modificare a furnizării de materie primă. Din import noi nu prea luăm materiale de construcţie, încercăm să ne găsim întotdeauna furnizori pe piaţa internă. Deci momentan, nu am resimţit vreun efect, dar mă aştept ca săptămâna aceasta să înceapă să se resimtă, ţinând cont că am intrat în scenariul 3 şi a fost declarată situaţie de urgenţă şi nu mai e mult până la scenariul 4. În ceea ce priveşte banii din PNDL, mai am două proiecte pe care trebuie să ne luăm banii, unul este finalizat 100% pentru care aşteptăm ultima decontare, şi un altul care trebuie finalizat până în septembrie. În cazul societăţii noastre, nu sunt întârzieri, dar nu excludem posibilitatea ca, pe fondul situaţiei existente, să apară şi sincope. N-ar fi nici prima, nici ultima oară. În condiţiile stării de urgenţă, putem rezista două-trei săptămâni. Să sperăm însă că nu va fi nevoie!”

 

 Florin Păcioianu, Drum Construct Logistik: „Avem şi noi lucrări pe PNDL 2, care ar trebui să ne fie decontate”


„Acum, după 15 martie, chiar intenţionam să avem şi lucrări de asfaltare şi acum, dacă s-au impus restricţii, vă daţi seama că vor trebui amânate. Ne afectează toată această situaţie, nici lucrări foarte multe nu mai avem... Ce se lucrează acum sunt în general lucrări cu ciment, care nu depind de importuri. Nu pot să estimez în acest moment care vor fi pierderile, dar sigur nu va fi bine. Avem şi noi lucrări pe PNDL 2, care ar trebui să ne fie decontate. Tocmai în această perioadă întocmim nişte situaţii de lucrări pe care le-am făcut de la începutul anului şi până acum, documente pe care probabil le voi transmite cu poşta sau online şi pentru care vom aştepta apoi plăţile. Deocamdată, deci, nu am plăţi întârziate, însă din ce am auzit în piaţă, lucrurile cam scârţâie pe zona asta.”  

 

 

Preluare Săptămânalul Ancheta