Cornel Ionică: „Din bugetul local se alocă subvenții consistente”

Termenele de plata ale impozitului pe clădiri, terenuri, mijloace de transport au fost prorogate de la 31 martie 2016 la 30 iunie 2016, prin ordonanța de urgență publicată în Monitorul Oficial pe 25 martie 2016.
Cornel Ionică a ținut să amintească locuitorilor din Pitești, printr-un mesaj publicat pe pagina sa de socializare, că persoanele fizice care achită integral până la 30 iunie impozitele, beneficiază de o reducere de 10% din valoarea totală a sumei de plată:„Dragi piteşteni, după cum ştiţi, primul termen de plată a impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren, respectiv a impozitului pe mijloace de transport s-a prorogat de la 31 martie 2016 la 30 iunie 2016. Vă reamintim că persoanele fizice care achită integral până la 30 iunie 2016 impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, respectiv impozitul pe mijloacele de transport, beneficiază de o bonificație (reducere) de 10% din valoarea totală a sumei de plată. Ţin să menţionez faptul că impozitele şi taxele locale în Piteşti au fost menţinute la acelaşi nivel ca acum opt ani, ba în unele cazuri au fost şi reduse. Să nu uităm, de asemenea, că din bugetul local se alocă subvenţii consistente pentru transport, energie termică şi apă caldă, iar fiecare leu care intră în "coşul" municipiului este important. Vă mulţumesc pentru înţelegere şi ţinem aproape!”, a precizat Cornel Ionică pe pagina sa de socializare.