Continuă campania de vaccinare anti-COVID-19!  În Argeș astăzi sunt programate 400 de persoane!

De astăzi, 4 ianuarie, începe activitatea de vaccinare anti-COVID-19 în peste 90% din cele 370 de centre destinate vaccinării personalului medical, astfel încât se va ajunge în la circa 20.000 de persoane imunizate zilnic, a anunțat coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, col. dr. Valeriu Gheorghiţă.

„Trebuie menţionat că astăzi avem 13.200 de persoane vaccinate şi încă un lucru foarte important, activitatea de vaccinare a fost începută într-un număr relativ mic de centre de vaccinare. Sunt circa 47 de centre de vaccinare care au avut activitate în aceste ultime zile, începând cu primele 10 centre din acele unităţi medicale de linie 1 şi ulterior au intrat în activitate şi celelalte centre de vaccinare. Însă de luni, din 4 ianuarie, activitatea va fi începută în peste 90% din cele 370 de centre de vaccinare destinate pentru personalul medical, ceea ce ar trebui să ne asigure o imagine reală a ratei de vaccinare din România. Eu cred că numărul va fi mult mai mare şi vom reuşi să acoperim într-un timp relativ scurt cel puţin până la jumătatea lunii ianuarie mare parte din personalul medico-social (...) Din 4 ianuarie, 5, 6 ianuarie ar trebui să avem cel puţin 20.000 de persoane vaccinate pe zi”, a declarat medicul militar Valeriu Gheorghiţă.

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare a precizat că, astfel, se creează posibilitatea ca din a doua jumătate a lunii ianuarie să înceapă a doua etapă de vaccinare din strategie, destinată personalului din căminele rezidenţiale din centrele medico-sociale.

Doctorul Valeriu Gheorghiţă a adăugat din a doua etapă va fi accelerat şi mai mult ritmul vaccinărilor, dar că acest lucru va depinde însă şi de cantitatea de doze care vor fi disponibile.

Prefectul Emanuel Soare a precizat faptul că în județul Argeș sunt programate astăzi 400 de persoane pentru vaccinare iar mâine 450 de persoane din sistemul medical :

„Astăzi continuă procesul de vaccinare a personalului medical în centrele de vaccinare de la Spitalul Judetean, Spitalul Municipal Câmpulung, Spitalul Curtea de Arges si Spitalul Costești. Sunt programate 400 de persoane. Astăzi dimineață au sosit 975 de doze de vaccin de la Institutul Cantacuzino. Până la această oră, pentru ziua de mâine, sunt programate 450 de persoane”.

Repartizarea persoanelor programate pentru vaciinarea anti-covid 19 în județul Argeș este următoarea: 

- la Spitalul Câmpulung : 50
- la Spitalul Curtea de Argeș : 60
- la Spitalul Costești: 60
- la Spitalul Județean: 200
- Spitalul Militar: 25

Prefectul Emanuel Soare declară faptul că la fața locului se pot vaccina mai multe persoane, daca va fi cazul.