Conferință internațională la UPIT!

Prin Centrul de cercetări asupra imaginarului. Text, discurs, comunicare. Imagines și Centrul de reușită universitară (CRU), Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte organizează, în perioada 15-17 iunie 2018, cea de-a 14-a ediție a conferinței Limba și Literatura – Repere identitare în context european. Tema propusă dezbaterilor anul acesta, Arhitecturi ale imaginarului, își găsește aplicații fecunde în domeniul literaturii, al științelor limbajului, în științele sociale și ale educației.


Lucrările celor 140 de participanți, ce provin de la peste 30 de universități și institute de cercetare din țară și din străinătate (Algeria, Canada, Columbia, India, Maroc, Turcia), invită la o reflectare plurală asupra conceptului de imaginar și ale arhitecturii acestuia așa cum sunt reflectate în lingvistică, literatură, comunicare sau artele spectacolului.


Ceremonia de deschidere a conferinței și sesiunea plenară se vor desfășura vineri, 15 iunie, începând cu ora 10, la sediul Bibliotecii Universității din Pitești, urmând ca lucrările pe secțiuni să se desfășoare vineri și sâmbătă, în incinta Facultății de Teologie, Litere, Istorie și Arte. Totodată, sâmbătă sunt organizate și Atelierele de didactică (română, franceză, engleză), ateliere de lucru ce reunesc profesori din învățământul universitar și preuniversitar.