Comunitatea din Poienarii de Argeș a primit sprijinul Marii Loje Naționale

Prietenii la nevoie se cunosc, iar primarul din Poienarii de Argeș, Dragoș Boncea, are mulți prieteni. Parte dintre ei au sprijinit în numeroase rânduri comunitatea de la Poienari. Este și cazul celor de la Marea Lojă Națională care, pentru a doua oară, întind o bine-venită mână de ajutor familiilor cu posibilități reduse.


La finalul săptămânii trecute, localitatea Poienarii de Argeș a primit, pentru a doua oară în acest an, vizita mesagerilor Marii Loji Naționale din România. Aceștia au condus caravana umanitară și au adus cadouri pentru toți copiii de la școala din comună, dar și pentru peste o sută de familii defavorizate. 


„Locuitorii comunei Poienarii de Argeș au acum sărbători mai fericite cu ajutorul Marii Loji Naționale din România. Au primit alimente, cărți educaționale, dezinfectant, măști, alimente, dulciuri, produse de igienă, tehnică pentru școală și elevi, încălțăminte și multe altele.”, ne-a declarat primarul Dragoș Boncea. 


Caravana umanitară și-a continuat apoi drumul către căminul din comuna Șuici, pentru a le face și beneficiarilor de aici aceeași bucurie!


„Sărbători fericite tuturor membrilor Marii Loji Naționale din România!” - este urarea plină de recunoștință pe care edilul localității le-o adresează bunilor săi prieteni.