Colegiul Ecologic Alexandru Ionescu: Succesul nostru se oglindește în performanța elevilor noștri

Colegiul Ecologic „Prof. Univ. Dr. Alexandru Ionescu”, singurul liceu privat din județul Argeș, este locul pe care cu toții, profesori și elevi, îl simt ca pe o a doua casă. Locul unde absolvenții de ciclu gimnazial vin cu emoție, dornici să descopere lumea și să învețe despre viață. Aici își formează personalitatea, își cristalizează ideile și principiile după care se vor ghida în viață. Își găsesc aspirațiile, prind aripi și curajul de a-și urma visurile, vocația. Iar cum un om care își găsește menirea este un om fericit, noi suntem încântați și mulțumiți să vedem cum ajutăm la clădirea fericirii pentru generațiile care ne trec pragul.

 


În timpul anilor de studiu, la școală, dar și în cadrul unor activități extrașcolare, copiii deprind spiritul de echipă, munca împreună, certitudinea că fiecare este unic în felul său, dar are propriul rol în echipă.
Este locul unde își deschid mintea și privesc spre noi orizonturi, unde capătă încredere în forțele proprii și dobândesc acel curaj al începutului de drum. Este locul unde descoperă frumusețea lumii, diversitatea ei, locul în care învață și exersează empatia și toleranța față de cei speciali (elevii cu CES), respectul și dragostea față de semeni, dar și grija față de natură.
Pentru că este important ca lumea de mâine să fie a celor care acum învață să-i accepte pe cei diferiți de ei, dar nu mai puțin importanți, a celor care gândesc liber, a celor educați și plini de compasiune pentru cei mai puțin norocoși în viață, a celor puternici și încrezători în forțele lor.

 

 

 COLEGIUL ECOLOGIC „PROF. UNIV. DR. ALEXANDRU IONESCU”, GHIDUL   TINERILOR   AMBIŢIOŞI

Colegiul este o alternativă potrivită pentru tinerii absolvenți care vor să se afirme. Fiind la vârsta la care tânărul se visează într-o profesie sau alta, Colegiul Ecologic i-a ajutat să-și testeze alegerea și să afle dacă este bun în acel domeniu, dacă îi place sau nu, dacă se regăsește sau nu. Colegiul nu i-a învățat totul amănunțit și la nivel avansat, dar i-a spus tânărului ambițios ce uși poate deschide în siguranță, prevalându-se de cunoștințele solide ale celor patru ani de studiu. Ce a urmat după absolvire a depins de efortul fiecăruia, de ambiția proprie ca să ajungă mai departe.
Imediat după cei patru ani de colegiu, foștii liceeni se regăseau pe băncile diverselor instituții de învățământ superior. În cei 15 ani de existență ai Colegiului Ecologic „Prof. Univ. Dr. Alexandru Ionescu”, un număr însemnat de absolvenți a urcat treptele unor facultăți și institute superioare de diferite specializări, atât din Pitești, cât și din toată țara. Mulți dintre ei au mers în paralel cu educația superioară și cu un job part-time care i-a făcut să înțeleagă cerințele reale ale pieței muncii, provocări cărora le-au făcut față.
Vă facem cunoștință, astfel, cu doar câțiva dintre tinerii care s-au bucurat de performanță atât în timpul anilor de liceu, cât și ulterior, după ce și-au ales domeniul studiilor postuniversitare, urmate de meseria mult dorită:
●    Sima Victoria-Ioana, absolventă a Universității „Titu Maiorescuˮ, București –Facultatea de Medicină Dentară, în prezent medic stomatolog;
●    Călinescu Olivia, absolventă a Universității „Dimitrie Cantemirˮ – Facultatea  de Drept, urmată de studii postuniversitare, masterat, în Dreptul Afacerilor, iar în prezent consilier financiar BRD;
●    Tomescu George-Gabriel, absolvent al Universității de Stat Pitești - Facultatea de Asistență Socială, iar în prezent lucrează la Spitalul de Pediatrie Pitești;
●    Cenușă Ioana, absolventă a Facultății de Științe Economice și Drept, în prezent antreprenor.
Actualmente, acești absolvenți lucrează în companii private sau de stat, iar o motivație interioară i-a determinat să țină legătura cu reprezentanții colegiului care le-au deschis calea, fie profesori, fie cadre didactice auxiliare, pregătindu-i timp de patru ani și dezvoltându-i atât personal, cât și profesional.

 

----------------------------------------------------------------


Pentru a afla cum a căpătat contur viitorul tinerilor, chiar din timpul anilor de studiu, am stat de vorbă cu Sima Victoria, absolventă a colegiului, iar în prezent medic stomatolog.

● CU CE AȘTEPTĂRI AI TRECUT PRAGUL COLEGIULUI ECOLOGIC, ATUNCI CÂND AI FOST ADMISĂ?
- Așteptările mele la început de clasa a IX-a cred că au fost similare cu cele ale colegilor mei. Menționez încă de la început că acestea au fost atinse, încă din primele zile din viața mea de liceană. Mi-am dorit un mediu școlar sigur, propice pentru o evoluție profesională, dascăli care să mă susțină și să mă ajute la construirea unei baze solide pentru viitorul meu. Am regăsit în cadrul Colegiului Ecologic atât o bază materială net superioară învățământului de stat, cât și personal didactic și nedidactic dedicat și implicat în „viața liceului”.

● CARE A FOST MATERIA PREFERATĂ ȘI DE CE?
- Aș putea spune că am avut mai multe materii preferate. Cred că răspunsul este unul subiectiv și se bazează pe înclinațiile personale, dar și pe rezonanța dintre profesorul respectiv și mine. Doresc să enumăr ca materii preferate matematica, biologia, geografia. Științele umaniste nu s-au pliat prea mult pe aptitudinile și înclinațiile mele.

● CE MESAJ AI PENTRU ELEVII DE GIMNAZIU, CARE ÎNCĂ NU S-AU HOTĂRÂT CE CURSURI LICEALE SĂ URMEZE?
- Acestora le transmit să încerce să își proiecteze viitorul, în funcție de dorințele și aspirațiile personale și profesionale, astfel încât să găsească o specializare care consideră că li s-ar potrivi. Cel mai important ar fi să își asculte intuiția. Consider utile și sfaturile părinților în alegerea unei filiere / specializări, atâta timp cât nu intervin cu liberul lor arbitru. Dacă după la un moment dat nu se vor regăsi în acea specializare, să nu aibă teama de a o schimba.

● CUM ȘI-A PUS COLEGIUL AMPRENTA ASUPRA PERSONALITĂȚII TALE, DAR ȘI ASUPRA PARCURSULUI PROFESIONAL?
- Anii petrecuți în cadrul Colegiului Ecologic m-au ajutat să mă maturizez, să îmi depășesc anumite temeri de a vorbi în public, de a prezenta anumite conținuturi științifice în cadrul activităților extracurriculare.
În ceea ce privește parcursul profesional, mi-am dat seama (cu ajutorul părinților) că îmi doresc o carieră de medic stomatolog, iar din clasa a XI-a am început pregătirile pentru admiterea la Facultatea de Medicină Dentară. În acest sens, m-au ajutat foarte mult profesorii Colegiului, iar rezultatul a bucurat pe toată lumea – prima admisă la cursurile universitare.

● ÎȚI ADUCI AMINTE UN PROIECT INEDIT LA CARE AI PARTICIPAT ÎN TIMPUL ANILOR DE STUDIU?
- DA! Un proiect inedit și de mare anvergură al Colegiului, cu implicații sociale majore, a fost ajutorul acordat sinistraților din cauza zăpezilor și a viscolului în special din județul Buzău în iarna anului 2012. Am încercat să transmitem semenilor aflați în nevoie un sentiment de ajutorare și siguranță. Colegiul a înfiinţat un centru de colectare de alimente, medicamente, produse utile. Profesorii și elevii au ajutat la strângerea acestor ajutoare, la împachetarea lor şi chiar au făcut şi ei donaţii. Acțiunea noastră a fost intens mediatizată, ceea ce a avut un impact major asupra comunității, alăturându-se foarte mulți oameni din județul Argeș. Ne-au sprijinit foarte mult managerii E.S. și cu ajutorul vehiculelor și al angajaților dumnealor am reușit să distribuim aceste ajutoare sinistraților. Am fost acolo, atât la strângerea de alimente, cât și la distribuirea lor. Nu vă pot descrie imaginile cu nămeții de acolo... atât de mari, încât casele oamenilor erau îngropate în zăpadă, iar pe alocuri zăpada era atât de mare, încât ajungea aproape de firele electrice de pe stâlpi. Oamenii s-au bucurat nespus de mult, unii cu ochii în lacrimi, când au văzut că nu au fost uitați acolo. Acțiunea aceasta umanitară m-a marcat cel mai mult în cei patru ani de liceu.
Interviul acesta m-a făcut să rememorez atâtea evenimente și mă bucur nespus că am făcut și fac parte dintr-o familie mare, familia Colegiului Ecologic.

Capacitatea educațională a colegiului s-a diversificat de-a lungul existenței sale, încurajându-i pe absolvenți să acceadă la studiile superioare cu încredere, fiindcă aici s-au pus bazele învățăturii lor, aici li s-au deschis drumurile spre perfecționare, motivându-i cu dorința de a fi cât mai buni, să facă tot posibiliul să atingă un nivel cât mai înalt.
Ne rugăm bunului Dumnezeu să ne țină sănătoși și să putem crește de acum înainte și alte generații! Şi, pentru că ne aflăm la început de primăvară, iar un nou anotimp este mereu un prilej de sărbătoare, le dorim tuturor ca 1 martie să le aducă noi oportunităţi, prilejuri de bucurii şi îndeplinirea tuturor visurilor. 

Conducerea Colegiului Ecologic „Prof. Univ. Dr. Alexandru Ionescuˮ