Colegiul „Armand Călinescu” – unitate-etalon în Piteşti pentru consumul de substanţe

Afirmaţie şocantă a consilierului local Narcis Sofianu:

Colegiul „Armand Călinescu” – unitate-etalon în Piteşti pentru consumul de substanţe

Conducerea liceului reacţionează: „Dacă a zis aşa ceva, trebuie să aibă şi dovezi!”

Consilierul local Narcis Sofianu, care este şi avocat, a făcut o afirmaţie ce a şocat audienţa, în ultima şedinţă de Consiliu Local. Când s-a adus în discuţie proiectul privind reabilitarea şi consolidarea clădirii ce adăposteşte Colegiul Tehnic „Armand Călinescu”, acesta a ţinut să ia cuvântul, abordând o problemă complet diferită decât cea pusă în discuţie:


„Pe perioada lucrărilor de reparaţii, aici ar trebui să îi întrebăm şi pe cei de la IPJ, dacă se reduce sau se întrerupe consumul de substanţe?! E o întrebare foarte serioasă! Am mai spus-o şi o mai spun. Este o unitate-etalon în Piteşti pentru aşa ceva. Dar, poate facem şi noi proiecte antidrog  totuşi.”, a fost declaraţia lui Narcis Sofianu, care i-a smuls un „Aoleu!”, edilului Ionică.


Conştientizând şi gravitatea afirmaţiei, preşedintele de şedinţă, Radu Bănică, a încheiat subiectul: „Să se consemneze şi să fiţi chemaţi să daţi detalii!”. 

Managerul Colegiului: „Sunt uimită de această afirmaţie!”


La fel de şocată a fost şi directoarea instituţiei de învăţământ, Bianca Procopiu, care consideră că cel care pune o asemenea anatemă asupra elevilor de la „Armand Călinescu” trebuie să îşi probeze afirmaţiile.

„Sunt uimită de această declaraţie, inadecvată, iar dacă a zis aşa ceva, trebuie să aibă şi dovezi! Am protocol cu Jandarmeria şi Secţia 1 de Poliţie. Jandarmeria face tururi de două ori pe zi, atât dimineaţa, cât şi după-amiaza, în zona şi incinta şcolii, aşa că noi avem o evidenţă clară. Eu nu am cunoştinţă despre ceea ce afirmă domnul consilier, dar nici dânsul nu poate vorbi fără să aibă dovezi. Ar trebui să aibă o discuţie cu Jandarmeria, Poliţia, Primăria... Numai instituţiile abilitate pot spune aşa ceva, după controale şi cu dovezi clare, adică nu se poate afirma aşa ceva numai pe zvonuri. O persoană care ştie ce vorbeşte nu o poate face doar pe zvonuri! Exclus să avem consum de substanţe în liceu! Elevii noştri nu pot ieşi din curtea şcolii în timpul programului de curs, portarii ştiu clar şi nu permit accesul decât la începutul şi finalul orelor de curs.” - a precizat directoarea Colegiului „Armand Călinescu”. 
 

 

 

 

Preluare: Săptămânalul Ancheta