Clădirea de 1 milion de euro a Filarmonicii - pericol public în caz de incendiu

Argeşul pare blestemat când vine vorba de proiecte pe fonduri europene. Fie că sunt făcute praf din start sau pe parcurs, pierzându-se finanţările externe, fie că sunt făcute pe genunchi şi necesită ulterior alte cheltuieli din bugetele locale, fie că - mai rău - ajung obiect de studiu pentru diverse organe judiciare, mai toate aceste proiecte au avut probleme.

Centrul Cultural Multifuncţional ridicat pe structura fostului cinematograf Lumina nu face excepţie de la regulă. Deşi sunt luni bune de când s-a terminat construcţia sa, nici până în ziua de astăzi nu şi-a deschis porţile publicului şi nici nu o va face câteva luni de aici înainte din simplul motiv că nu are autorizaţie de la Pompieri.

CITEȘTE ȘI ... Descoperire arheologică importantă făcută de studenții UPIT!

ISU a identificat nu mai puţin de 12 lacune în ceea ce priveşte măsurile de prevenire a incendiilor, astfel că reprezentanţii acestei instituţii nu vor cu niciun chip să dea autorizaţie de funcţionare. Şi foarte bine fac, dacă nu vrem ca - Doamne fereşte! - Filarmonica Piteşti să devină al doilea Colectiv.

Uşile de evacuare dau în gard!
Imediat după finalizarea lucrărilor, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au mers la Centrul Multifuncţional, investiţie ce a costat 1 milion de euro - bună parte din bugetul local, având în vedere că s-a pierdut o parte din finanţare din cauza întârzierii lucrărilor - pentru a vedea dacă legislaţie în vigoare este respectată în ceea ce priveşte normele de siguranţă, în condiţiile în care sala de spectacole poate găzdui sute de persoane.

CITEȘTE ȘI ..CLEMANS angajează! Salarii de până la 3000 de lei și bonuri de masă

Ei bine, nu au fost respectate, fapt ce a dus la încheierea unui proces-verbal de constatare a deficienţelor. Potrivit reprezentanţilor ISU Argeş, cea mai mare dintre probleme este la uşile de evacuare. Acestea se deschid în afară, cum e normal, numai că dau direct într-o balustradă, între uşă şi aceasta rămânând un spaţiu de doar 40 de centimetri prin care să mai iasă oamenii. În cazul unei nenorociri, să scoţi câteva sute de oameni pe o cale de evacuare de doar 40 cm este crimă curată - lucru care s-a văzut şi la Colectiv, când problema a fost taman dimensiunea ieşirii.

Aceste balustrade vor trebui tăiate şi se va construi o treaptă, astfel încât ieşirea să se facă rapid, fără vreun obstacol care să obstrucţioneze evacuarea.
Lista deficienţelor este însă mult mai lungă. Iată care sunt recomandările celor de la ISU, fără de care în sediul Filarmonicii nu se pot desfăşura activităţi cu public, pentru a justifica miliardele cheltuite pentru acesta.

  •  Trapele de desfumare vor fi prevăzute şi cu acţionare manuală/electrică.
  •  Hidranţii interiori vor fi prevăzuţi cu ţevi de refulare care să permită 3 poziţii de reglare, închidere, jet pulverizat şi jet compact.
  •  Hidranţii interiori vor fi prevăzuţi cu lumină de siguranţă în locurile unde activitate se desfăşoară la lumina artificială.
  •  Va fi asigurat aportul de aer proaspăt de la parter
  •  Vor fi prevăzute goluri în casele de scări şi circulaţiile comune orizontale prin care în caz de incendiu, fumul să se poată evacua către exterior.
  •  Va fi asigurat accesul facil al pompierilor la subsol.
  •  Va fi acoperit tavanul de la camera centralei şi se vor realiza goluri pentru admisie şi evacuare aer.
  •  La uşile exterioare laterale de la parter va fi realizată deschiderea la 180 de grade.
  •  Va fi realizată deschiderea spre exterior a uşilor de la parter şi mansardă.
  •  Uşile de acces în casele scărilor vor fi uşi pline.
  •  Se va facilita accesul la hidranţii exteriori.

CITEȘTE ȘI ... Cauţi loc de muncă? VINTAGE PUB îşi măreşte echipa!

Proiectul Centrului Multifuncţional Piteşti a fost avizat din punct de vedere al securităţii la incendiu în data de 24.03.2011, urmând ca, după finalizarea lucrărilor, beneficiarul să depună documentaţia în vederea autorizării. La recepţia sediului Centrului Multifuncţional Piteşti din luna iunie a acestui an, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş au constatat anumite deficienţe în ceea ce priveşte securitatea la incendiu. S-a întocmit un proces-verbal de recepţie în care s-au consemnat deficienţele şi i s-a recomandat beneficiarului să le remedieze pentru a putea obţine autorizaţia. Conform HGR nr. 1739/2006, proprietarul ori beneficiarul are obligaţia obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu înainte de punerea în funcţiune a clădirilor ori spaţiilor amenajate în clădiri, iar termenul până la care se poate solicita această autorizaţie este 31.12.2016”, au precizat reprezentanţii ISU.


 Alţi bani publici, altă distracţie!
Aşa cum era de aşteptat, acest proces-verbal al ISU a fost semnat de către reprezentatul firmei care l-a construit, însă Laurenţiu Blidaru, patronul de la Marcus Trading, nu şi-a asumat aceste carenţe, deoarece instalaţiile menţionate de pompieri ca deficitare nu au fost prevăzute în proiectul iniţial. Şi este şi normal, având în vedere că, fiind vorba de un proiect cu finanţare europeană, constructorul nici măcar nu are voie să se abată de la proiect, în caz contrar existând riscul pierderii finanţării. Aşadar, a fost vorba de simple erori de proiectare, care însă vor fi remediate curând de către municipalitate. Cu alte cuvinte, alţi bani, altă distracţie, şi asta pentru că proiectul tehnic a fost făcut în dorul lelii. Primarul Cornel Ionică a dat asigurări că aceste probleme vor fi puse la punct în perioada imediat următoare. „Am luat cunoştinţă de procesul-verbal al reprezentanţilor ISU şi vom efectua aceste lucrări în cel mai scurt timp din fonduri proprii. Nu avem altă soluţie, iar constructorului nu i le putem imputa. Sunt sigur că vom fi gata cu ele mult mai devreme decât termenul dat de pompieri”, ne-a declarat edilul.

Sursa: Saptamanalul Ancheta