CFR Călători a introdus programul „Trenurile Zăpezii 2018”

Programul „Trenurile Zăpezii 2018” se va desfăşura în perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2018, iar preţurile includ şi tariful de rezervare a locului, în valoare de 3,9 lei.

CFR Călători a introdus începând de astăzi și până la sfârșitul lunii februarie programul „Trenurile Zăpezii 2018”, ce vine cu reduceri tarifare de până la 56% pentru trenurile care au ca destinaţie sau plecare, ori tranzitează staţiunile montane de pe Valea Prahovei, Vatra Dornei şi Piatra Neamţ.

Conform CFR Călători, se acordă reduceri de 25% de luni până joi pentru călătoriile pe rută directă, la clasa a 2-a, cu trenurile InterRegio care au ca punct de plecare sau destinaţie una dintre staţiunile montane de pe ruta Sinaia-Braşov sau din Vatra Dornei şi Piatra Neamţ. Biletele de călătorie la preţ redus se pot achiziţiona online de pe site-ul CFR Călători, de la automatele XsellKiosk din gări, de la automatele ZebraPay, sau de la casele de bilete din gări şi agenţii de voiaj CFR, precum şi de la agenţiile de turism.

De altfel, călătorii vor beneficia zilnic de reduceri între 31 la sută şi 56 la sută pentru călătoriile la clasa a 2-a cu trenurile InterRegio care circulă pe Valea Prahovei pe rute între Sinaia - Braşov şi retur, prin extinderea ofertei „Reduceri de weekend pe Valea Prahovei”, potrivit News.ro.