Cetăţenii din Albeştii de Argeş pot plăti online facturile la apă şi canalizare

Primăria Albeştii de Argeş îi informează pe cetăţenii comunei că îşi pot plăti facturile pentru serviciul de furnizare apă şi canalizare şi online. Astfel, cei care apelează la această metodă de plată vor vira în contul beneficiarului Serv Pub Alim Apă şi Canal, deschis la Trezoreria Curtea de Argeş, suma pe care o au de achitat, menţionând următoarele date:


# beneficiar: Serv Pub Alim Apă şi Canal
# Cont bancar: RO32TREZ04821G330800XXXX
# Banca: Trezorerie Curtea de Argeş
# CIF: 36723955
# Detalii de plată: Nume, prenume / Sat / Data naşterii


De asemenea, indexul apometrului poate fi comunicat online de către abonaţi, la adresa de email albestiidearges@ag.e-adm.ro, precizându-se numele şi prenumele, satul în care locuieşte, data naşterii, numărul de telefon şi, evident, indexul apometrului. Tariful plătit de către cetăţenii din Albeştii de Argeş este de 2,8 lei/mc pentru serviciile de apă sau 4,56 lei/mc pentru cei care beneficiază şi de alimentare cu apă, dar şi de canalizare.