Ai nevoie de kinetoterapie în Pitești? Centrul de oxigenare hiperbară s-a deschis!


Kinetoterapia este o formă de terapie fizică asistată, ce are ca scop refacerea funcţiilor alterate ale corpului sau doar pentru întreţinere. Este recomandată atât copiilor, de la cele mai fragede vârste, cât şi adulţilor, cu sau fără afecţiuni specifice. Centrul Hiperbar şi Kinetoterapie, deschis de curând în Piteşti, oferă şedinţe de kinetoterapie într-un cadru intim, la care participă doar câte un singur pacient.

Astfel, acesta primeşte toată atenţia şi nu este expus la întâlniri cu alte persoane. „Kinetoterapia este recomandată atât pentru întreţinere, cât şi pentru recuperare port-traumatică. O şedinţă durează în jur de 50 de minute. Le recomandăm să vină îmbăcaţi cât mai comod şi să îşi facă programare înainte.”, ne-a declarat kinetoterapeutul Iulia Şerban. 

 

Kinetoterapia poate preveni posturile vicioase generate de şcoala online 

Ţintuirea copiilor în scaune în faţa unui ecran, timp de mai multe ore, poate genera poziţii vicioase ale coloanei vertebrale. „Spondiloza, scolioza şi lordoza pot fi urmările neplăcute ale şedinţelor îndelungate de şcoală online, iar cea mai periculoasă este scolioza. Acestea ar trebui prevenite, iar prin kinetoterapie se poate face acest lucru, deoarece, lăsate să avanseze, pot provoca neplăceri în viaţa de adult.”, ne-a explicat Iulia Şerban, kinetoterapeut în cadrul centrului Hiperbar şi Kinetoterapie Piteşti. 

 

Torticolis şi platfusul la bebeluşi, remediate prin kineto

 

Şi micii pacienţi pot beneficia în cadrul Centrului Hiperbar şi Kinetoterapie, de masaj de relaxare, atât de recomandat în primul an de viaţă, dar şi de terapie pentru remedierea unor afecţiuni frecvente precum platfusul sau torticolis. Cei mici beneficiază de şedinţe a căror durată este adaptată vârstei lor. 

 

Kinetoterapie pentru proaspetele mămici

 

În cadrul Centrului se oferă kinetoterapie proaspetelor mămici sau persoanelor care suferă de incontinenţă urinară, prin posibilitatea efecturării de şedinţe ce au ca scop recuperarea abdo-perineală. Pentru acestea se utilizează un aparat special. În Europa, după naştere, fie ea vaginală, fie prin cezariană, mămicile sunt trimise să facă 10 şedinţe de kinetoterapie în vederea recuperării perineale. Muşchiul perineal este slăbit indiferent de metoda de naştere. Slăbirea musculaturii din jurul orificiului urinal poate duce la mici pierderi de urină declanşate de strănut, râs puternic sau  ridicare de greutăţi, ceea ce poate fi prevenit prin acest tip de recuperare. 

 

Reeducarea respiraţiei după infecţia cu COVID-19

 

Kinetoterapeutul Iulia Şerban ne-a explicat cum majoritatea dintre noi nu ştim să respirăm corect, ceea ce se poate deprinde prin kinetoterapia respiratorie. După infecţia cu COVID-19, în care au fost afectaţi plămânii, cu atât mai mult este nevoie de efectuarea unor şedinţe de kineto cu acest scop.

„Există exerciţii speciale pentru drenaj bronşic, iar kinetoterapia îi poate ajuta pe pacienţi să respire aşa cum trebuie, foarte mulţi dintre noi făcând greşit acest act absolut natural.”, ne-a explicat kinetoterapeutul din cadrul Centrului Hiperbar şi de Kinetoterapie Piteşti, Iulia Şerban. 


 

Centrul Hiperbar şi Kinetoterapie Piteşti are în portofoliu următoarele servicii:
- recuperare fizică;
- kinetoterapie;
- reflexoterapie;
- oxigenare hiperbară;
- oxigenare cu Bol d'Air Jacquier;
- masaj terapeutic;
- masaj de relaxare.

 

CITEȘTE ȘI... Ai avut COVID? Află unde și cum poți face recuperare pulmonară la Pitești!

 

Adresa: B-dul Republicii, nr. 212, bloc 212, scara D, parter (parcarea mare de la McDonald's gară).
De luni până vineri, în intervalul 9.00  - 18.00, numai cu programare.
Sâmbătă: 10.00 – 17.00
Duminică: 10.00 – 16.00
Telefon: 0727348969