Cazul Emanuel Soare. Politica are viruși mai contagioși decât COVID-ul


“O să aveți o mare surpriză, plăcută sper, cu privire la omul care vine prefect!”, mi-a spus, într-o discuție, acum vreme multă, președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu. M-am uitat cruciș, zâmbind amabil-neconvinsă, gândindu-mă ce drac de surpriză poate să scoată din pălărie liderul liberalilor, când PNL-ul abia intrase pe valul guvernării și avea atâtea guri de hrănit în județul Argeș, încât nici frimituri nu păreau să mai rămână pentru factorul surpriză. Numele lui Emanuel Soare a fost întradevăr nou la momentul respectiv, iar prorectorul nu îmi spunea mare lucru ca referință publică. Luat, din start, în pene și penițe cu privire la traseul ascederii sale către funcția de prefect, Emanuel Soare se pricopsise deja - în mintea mea - cu ștampila de produs politic care nu va depăși nivelul apei plate. Mai cizelat decât Aurel Teodorescu, mai frumos decât Gogu Davidescu și mai blând decât Mihai Oprescu. Îl și vedeam peste ani, zâmbind anemic și politicos, în panoplia Casei Albe, în înșiruirea aia de poze și plăcuțe din secțiunea “Au fost și ei pe aici.”

Surpriza mandatului său nu a fost Emanuel Soare, ci Covid-ul. Boala a apărut nemilos și neașteptat când prefectul abia învăța traseul birourilor din Casa Albă, iar domnia sa a trebuit să iasă din oul de ciocolată și să demonstreze rapid cum schimbă haina de cadru universitar cu uniforma simbolică a comandantului de județ. Este limpede că, în mod corect, doar istoria va judeca cum a făcut-o. 

L-au înjurat doctorii. L-au înjurat primarii prinși în an electoral. L-au înjurat toți negaționiștii oripilați că trebuie să poarte mască. Mămicile isterice în parcuri. Piețarii. Jandarmii scoși în stradă noapte de noapte. Profesorii. HoReCa. Opoziția.  L-am înjurat eu până am reușit să-l conving că o știre neconfirmată de el, comandantul suprem al comunicării noastre, nu este fake, este doar neoficială. L-a înjurat o lume care a văzut, în măsurile luate de el, Apocalipsa. Când Apocalipsa urma, de fapt, să vină în ATI. 

Cu o perseverență și o îndrăzneală apropiată de nebunie, Emanuel Soare nu s-a clintit la cârmă. Nu a dat înapoi, nu s-a proptit în valul de nemulțumiri, nu a făcut concesii, nu a negociat sănătatea publică, iar graficul atașat – dacă reușim să ne detașăm de supărările și deranjurile personale – arată cum a trecut Argeșul de COVID, în integritatea lui, ca județ, comunitate, societate. Pe doctori îi apără azi, cerând concedii pentru ei și pregătindu-i pentru valul trei. Primarii îl ascultă și, cei mai mulți, îl respectă pe furiș. Mămicile isterice s-au reîntors în parcuri și, paradoxal, și la locul de muncă fiindcă – nedecimat fiind – mai au unul. Piețarii nu-l iubesc, dar se tem de el. Jandarmii au căpătat în mandatul său mai multă autoritate și forță de intervenție decât au avut zece ani la un loc. Profesorii știu că s-a ținut cu ghiarele să nu-i închidă nimeni școlile, peste capul lui. HoReCa îl înjură. Și pe cel de Vaslui, și pe cel de București, și pe Ministerul Sănătății. Opoziția înjură și ea. Este pentru prima dată când are pe cine înjura la Prefectură. Emanuel Soare a condus Comitetul Județean în cele mai rele vremuri de război cu boala. Și a făcut-o ferm, indiferent de costurile personale, înțelegând cât de mare este răspunderea și cât de scumpe sunt greșelile. 3 morți în plus pe zi dacă ai și puteai să nu-i ai, este un cost enorm.    

Doar cine nu știe cât de greu este să faci asta când totul arde în jurul tău, poate să comenteze de pe margine. Nu trebuie nici aplaudat, nici decorat. Dar astăzi discuția în spațiul public e alta: trebuie schimbat?

Iar raspunsul venit oficial este da. De ce? Pentru că într-o negociere politică purtată la o masă-n București, Emanuel Soare a fost judecat doar ca un pion. Și Argeșul la fel. La zaruri, a ieșit USR.    

Conștientă de calculul politic și în mod asumat subiectivă fiind (ca orice jurnalist care nu ezită să fie așa, după luni de muncă pe aceeași parte a baricadei), nu cred că poate exista porcărie politică mai mare decât să dai la o parte - în preziua odiosului val  III -  omul care a ținut piept celei mai mari crize de siguranță publică cu care s-a confruntat Argeșul în ultimele multe decenii. 
Și care știe cum s-o facă. Omul care spune, pe de rost, la 3 noaptea, unde mai e un pat liber la Terapie Intensivă, unde intră jandarmii peste o cumetrie, câte vaccinuri ajung mâine în centrul de la Costești, care este incidența la Bughea de Sus și până la ce oră îi răspunde pe whtass-up Arafat. În plină criză medicală, indiferent de pretențiile copilului-răsfățat al coaliției care este USR, răspunderea asta nu se joacă, domnilor politruci, la zaruri. 

Nu am nimic cu doamna nominalizată de USR să preia fotoliul de prefect. Așa cum nici domnia ei nu prea are nimic de-a face cu lucrurile de mai sus. O suspectez, sincer, de lipsa de experiență.

Nu aș prelua mandatul acesta în pragul unui val descris de specialiști ca fiind cel mai crunt dintre toate, un val care închide Europa și aruncă economiile în aer și-n proteste, ca să mă compare apoi lumea cu Soare nici dacă mi-ar oferi, la pachet cu funcția, greutatea fotoliului în aur. Dar, înțeleg că și în USR, cum erau liberalii altădată, e aceeași foame de căpătuială. Iar în politică, se dovedește, virușii puterii, sunt mai contagioși decât Covid-ul.

 

P.S. Altfel luat, indiferent ce va să vină, Emanuel Soare a depășit demult statutul de față anemică și politicoasă în panoplie. Obișnuiam, la interviurile de recrutare, să-i întreb pe cei care voiau să devină jurnaliști, cum îl cheamă pe prefectul de Argeș. Știam că nu am cum să dau greș cu întrebarea asta. 99% nu știau. Azi, dacă te duci pe strada mare, unul din doi oameni știu cine este Emanuel Soare.