Cazul Caracal. Reconstituirea crimelor- Dincă a ajuns la „Casa groazei”

Încă de sâmbătă, Gheorghe Dincă a fost transferat în Arestul Poliției Olt, pentru a participa, luni și marți, la reconstituirea presupuselor crime pe care a mărturisit că le-a comis în casa din Caracal.

Potrivit avocatului familiei Luizei Melencu, Tonel Pop, luni are loc reconstituirea cazului Alexandrei, iar marți va fi reconstituit cazul Luizei. Familiile celor două fete vor fi reprezentate de avocați.

Dincă a fost dus la Dobrosloveni, în localitatea de domiciliu a Alexandrei Măceşanu, de unde, pe 24 iulie, ar fi luat-o pe adolescentă în maşină, la “ocazie”, spre a o transporta la Caracal, în zona Liceului “Mihai Viteazul”. De asemenea, în urmă cu câteva minute, Gheorghe Dincă a ajuns la Caracal, la „Casa groazei”, acolo unde le-ar fi omorât pe cele două fete.

Reamintim că Gheorghe Dincă le-a declarat procurorilor că le-a ucis pe Luiza Melencu, adolescenta de 18 ani dispărută în luna aprilie, şi Alexandra Măceşanu, fata de 15 ani dispărută în luna iulie.

Bărbatul susţine că le-a răpit, le-a sechestrat şi le-a ucis, trupurile fiind arse într-un butoi metalic din curtea sa.

 

 

 

Foto: stirileprotv.ro