Caz cutremurător de braconaj în Argeș! Doi cerbi au fost descoperiți măcelăriți în zona Stoenești | Sursa Ta

Angajați ai AVPS GTS Păpușa Leaota au descoperit în data de 9 mai 2021, jurul orei 2.00 noaptea, un caz de braconaj revoltător pe fondul cinegetic 20 Stoenești. Doi cerbi au fost împușcați și măcelăriți de braconieri, pentru carne.

Personalul fondului cinegetic a acționat imediat și a alertat autoritățile competente oferind toate informațiile observate în teren. 

În urma apelului la 112 și apoi la Serviciul Arme și Muniții al Inspectoratului Județean de Poliție Argeș, în partea a doua a nopții specialiștii serviciului au desfășurat primele cercetări. Din sursele avute, a fost identificat și ridicat vehiculul folosit de braconieri cu urme de sânge în el. 

La ora actuală este în desfășurare o anchetă. 

Trebuie menționat fatul că în țara noastră vânarea cerbului este interzisă fără o autorizație în prealabil, în special în perioada aceasta.

 

Update:

În cursul nopții de 8 spre 9 mai, în jurul orei 03.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați, prin 112, de către reprezentanți ai Asociației de Vânătoare Păpușa-Leaota, cu privire la faptul că, pe Muntele Roșu, din Masivul Leaota-Papușa, ar fi găsit resturile a doi cerbi, iar anterior ar fi observat un autoturism în zona respectivă. 

La locul indicat s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș și Secției de Poliție Rurală Rucăr, care au constatat că cele sesizate se confirmă. 

În urma verificărilor preliminare efectuate, a fost identificat autoturismul indicat de apelant. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, iar verificările continuă, sub coordonarea  Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale care se impun.