Cât „s-a investit” într-un fotoliu de parlamentar în județul Argeș!

Campania electorală pentru parlamentare a angrenat numeroşi competitori care şi-au dorit să ocupe fotoliile din Camera Deputaţilor şi de la Senat. Pentru a convinge electoratul să le dea votul, aceştia au pompat sume uriaşe în materiale de propagandă, spaţii de emisie şi acţiuni electorale, astfel încât să câştige notorietate şi să îşi securizeze cei patru ani în Parlamentul României. Deşi s-au arătat mulţi viteji, doar patru partide au întrunit pragul electoral, PMP pierzând la mustaţă. Pe listele din Argeş a fost şi un candidat independent, Virgil Baciu, fostul primar al comunei Corbi. Pentru mandatul 2020 – 2024, avem următoarea componenţă pe circumscripţia Argeş:

 

Camera Deputaţilor
PSD: Aurel Bălăşoiu, Simona Bucura-Oprescu, Nicolae Georgescu, Remus Mihalcea, Pavelescu Nicolae| PNL: Adrian Miuţescu, Daniel Constantin | USR: Ionuţ Moşteanu| AUR Mircea Chelaru

 

Senat
PSD: Puiu Ovidiu, Stocheci Cristina| PNL: Dănuţ Bica | USR: Narcis Mircescu

 

CITEȘTE ȘI ... Direcţia Sanitar Veterinară va efectua teste PCR pentru COVID!

Contribuţiile lor  şi ale colegilor pentru campania electorală le găsiţi alăturat, fiind extrase din rapoartele publicate de către Autoritatea Electorală Permanentă. Toate sumele cheltuite de către aceştia le vor fi returnate. Până pe 6 ianuarie, au putut depune cereri de rambursare toate formațiunile care au avut candidați la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților și care au obținut minimum 3% din voturile valabil exprimate la nivel național, pentru fiecare dintre cele două Camere ale Parlamentului, respectiv care au obținut minimum 3% din voturile valabil exprimate la nivelul circumscripției electorale în care au candidat.

 

CITEȘTE ȘI ... Persoanele care vin din zona galbenă intră în carantină! Listă actualizată!

Candidații PSD Argeş au pus la bătaie 16,5 miliarde lei vechi

 

Contribuţii:


Candidaţi care au şi fost aleşi în Parlament:
- Simona Bucura-Oprescu, venituri proprii: 133.800 lei
- Pavelescu Nicolae, venituri proprii: 133.800 lei
- Georgescu Nicolae, venituri proprii: 133.800 lei
- Mihalcea Remus-Gabriel, împrumut: 133.800 lei
- Bălăşoiu Aurel, venituri proprii/împrumut: 33.800, 100.000, total: 133.800,00
- Puiu Ovidiu, venituri proprii: 133.800
- Stocheci Cristina-Mariana,venituri proprii: 133.800.


Candidaţi pe locuri neeligibile:
- Călinescu Alin-Marian, venituri proprii: 98.400
- Bughiu Adrian-Dumitru, venituri proprii: 65.000 lei
- Minciulescu Ionuţ-Bogdan, venituri proprii: 20.000 lei
- Enache Valentin-Viorel, venituri proprii: 60.000 lei
- Mîndroc Cătălin, venituri proprii: 133.800
- Moraru Laura-Maria, împrumut    70.000 lei
- Bogdan Oancea, venituri proprii: 13.000 lei
- Dinică Nicolae, venituri proprii: 70.000 lei
- Vătăşescu Gheorghe, venituri proprii: 60.000 lei
- Nicolaescu Marius-Florinel, venituri proprii: 113.000 lei
- Dumitrache Ştefan, venituri proprii: 20.000 lei
Total sume per partid: 1.659.800 lei.

CITEȘTE ȘI ... (Video) Peste 100 de amenzi aplicate de jandarmi în week-end! Local amendat cu 5000 de lei!

 

Cheltuielile angajate din aceste sume au constat în:
¤ producţia şi difuzarea materialelor de propagandă electorală la radio, televiziune şi în presa scrisă – 663.340 lei;
¤  producţia şi difuzarea materialelor de propagandă electorală online – 491.600 lei;
¤ cercetări sociologice – 0; 
¤ afişe electorale – 35.700 lei;
¤ broşuri, pliante şi alte materiale de propagandă electorală tipărite – 197.841,5 lei;
¤ închirierea de spaţii şi echipamente şi cheltuielile de protocol destinate organizării de evenimente cu tematică politică, economică, culturală sau socială, pentru transport şi cazare, pentru asistenţă juridică şi alte tipuri de consultanţă, precum şi pentru plata serviciilor mandatarilor financiari – 267.875,17 lei;
¤ comisioane bancare – 959,7 lei.

CITEȘTE ȘI ... Argeș - Vezi cum te poți programa în etapa a doua a vaccinării!

 

La PNL Argeş, președintele Miuțescu a investit cel mai puțin dintre parlamentarii aleși

 

Contribuţii:

Candidaţi care au şi fost aleşi în Parlament:
- Miuţescu Gheorghe-Adrian, venituri proprii: 50.000 lei
- Constantin Daniel, împrumuturi: 133.800 lei
- Bica Dănuţ, venituri proprii: 83.500 lei

 

Candidaţi pe locuri neeligibile:
- Alecsei Gheorghe, venituri proprii: 20.000 lei
- David Bogdan-Angelin, donaţii: 96.000 lei
- Ducu Marian-Cătălin, venituri proprii: 27.500 lei
- Irimia Tiberiu-Gabriel, venituri proprii: 35.000 lei
- Marinescu Ion-Mădălin, venituri proprii: 30.000 lei
- Pîrva Radu, venituri proprii: 27.000 lei
- Postelnicescu Marius-Dorel, împrumuturi: 86.200 lei
- Sandu Adrian, venituri proprii: 27.500 lei
- Stanciu Alexandrina, împrumuturi: 10.000 lei
- Tofan  Gelu, împrumuturi: 40.000 lei, venituri proprii: 28.000 lei

Total sume per partid – 694.500 lei      

     

CITEȘTE ȘI ... Tânăr dat în urmărire generală, prins în Argeș în timp ce făcea live pe internet!

Cheltuielile angajate din aceste sume au constat în:

¤ producţia şi difuzarea materialelor de propagandă electorală la radio, televiziune şi în presa scrisă – 160.317,25 lei;
¤  producţia şi difuzarea materialelor de propagandă electorală online – 239.935 lei;
¤ cercetări sociologice – 34.764,6;
¤ afişe electorale – 3.422,3 lei;
¤ broşuri, pliante şi alte materiale de propagandă electorală tipărite – 221.095,57;
¤ închirierea de spaţii şi echipamente şi cheltuielile de protocol destinate organizării de evenimente cu tematică politică, economică, culturală sau socială, pentru transport şi cazare, pentru asistenţă juridică şi alte tipuri de consultanţă, precum şi pentru plata serviciilor mandatarilor financiari – 33.000 lei;
¤ comisioane bancare – 908 lei.

 

CITEȘTE ȘI ... A cincea tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech, va ajunge astăzi în România

Pentru USR PLUS și PRO România, declarațiile de la AEP nu sunt nominale

 

În cazul USR PLUS și PRO România, evidențele autorității arată sumele totale angajate, însă nu și identitatea cotizanților. Iată cum se înfățișează aceste cifre:

 

USR PLUS – 2 mld. lei vechi investiți în campanie

¤ Cuantumul total al contribuţiilor electorale ale candidaţilor provenite din venituri proprii
- 190.000 lei.
¤ Cuantumul total al contribuțiilor electorale provenite din transferul fondurilor obținute în afara perioadei electorale virate în contul bancar județean sau al municipiului București – 20.000 lei.
Total: 210.000 lei.

CITEȘTE ȘI  ... Accident cu victimă la Bradu! O mașină s-a răsturnat!

 

Cheltuielile angajate din aceste sume au constat în:

¤ producţia şi difuzarea materialelor de propagandă electorală la radio, televiziune şi în presa scrisă – 35.245 lei;
¤ cercetări sociologice – 0;|
¤ afişe electorale – 0;
¤  producţia şi difuzarea materialelor de propagandă electorală online – 81.000 lei;
¤ broşuri, pliante şi alte materiale de propagandă electorală tipărite – 79.200 lei;
¤ închirierea de spaţii şi echipamente şi cheltuielile de protocol destinate organizării de evenimente cu tematică politică, economică, culturală sau socială, pentru transport şi cazare, pentru asistenţă juridică şi alte tipuri de consultanţă, precum şi pentru plata serviciilor mandatarilor financiari – 5.000 lei;
¤ comisioane bancare – 84 lei.

CITEȘTE ȘI  ... Profesorul Streinu Cercel : " După a doua doză, putem fluiera liniștiți "

PRO ROMÂNIA – venituri proprii ale candidaților de 198.000 lei

Contribuţii:
¤ Cuantumul total al contribuțiilor electorale ale candidaților provenite din venituri proprii – 198.000 lei 

Cheltuielile angajate din aceste sume au constat în:
¤ producţia şi difuzarea materialelor de propagandă electorală la radio, televiziune şi în presa scrisă –23.085 lei;
¤  producţia şi difuzarea materialelor de propagandă electorală online – 112.900 lei;
¤ cercetări sociologice – 0;
¤ afişe electorale – 2.720,22 lei;
¤ broşuri, pliante şi alte materiale de propagandă electorală tipărite – 38.645 lei;
¤ închirierea de spaţii şi echipamente şi cheltuielile de protocol destinate organizării de evenimente cu tematică politică, economică, culturală sau socială, pentru transport şi cazare, pentru asistenţă juridică şi alte tipuri de consultanţă, precum şi pentru plata serviciilor mandatarilor financiari – 20.000 lei;
¤ comisioane bancare – 574 lei.

 

CITEȘTE ȘI  ... (Video) ISU Argeș: "Susținem imunizarea populației și restabilirea stării de normalitate! "

 La PMP Argeș, s-au declarat patru cotizanți

 

Contribuţii candidaţi:

- Bulf Cornel-Cătălin, venituri proprii: 130.000 lei
- Dima Eduard-Ştefan, împrumut: 130.000 lei
- Tudor Mihail, împrumut:130.000 lei
- Alexandrescu George-Valeriu, împrumut: 130.000
Total: 520.000 lei.

CITEȘTE ȘI  ... (VIDEO) Incendiu la o casă din Câmpulung!


Cheltuielile angajate din aceste sume au constat în:

¤ producţia şi difuzarea materialelor de propagandă electorală la radio, televiziune şi în presa scrisă –226.840 lei;
¤  producţia şi difuzarea materialelor de propagandă electorală online – 104.279 lei;
¤ cercetări sociologice – 0;
¤ afişe electorale – 19.000 lei;
¤ broşuri, pliante şi alte materiale de propagandă electorală tipărite – 79.381 lei;
¤ închirierea de spaţii şi echipamente şi cheltuielile de protocol destinate organizării de evenimente cu tematică politică, economică, culturală sau socială, pentru transport şi cazare, pentru asistenţă juridică şi alte tipuri de consultanţă, precum şi pentru plata serviciilor mandatarilor financiari – 85.426 lei.
¤ comisioane bancare – 523 lei.

 

CITEȘTE ȘI ... (VIDEO) Bărbatul care a lovit cu mașina un cărucior în care se afla un bebeluș a fost arestat!

 La AUR, finanțarea a venit de la candidații la Senat care nu au reușit să ocupe niciun fotoliu

 

„Investițiile AUR” sunt, de asemenea, evidențiate la grămadă și constau în banii partidului și în contribuții de la doi susținători, ambii candidați: Iuliean Hornet, inventator și investitor privat (ecoHornet), candidat la Senat în Argeș, și Sima Magdalena-Rodica, de asemenea candidat la Senat în județul nostru.
¤ Partidul Alianța Pentru Unirea Românilor, din contribuţiile electorale provenite din transferul fondurilor obţinute în afara perioadei electorale virate în contul bancar judeţean sau al municipiului Bucureşti – 47.045 lei.
¤ Hornet Iuliean, venituri proprii – 79880 lei.
¤ Sima Magdalena-Rodica, venituri proprii – 11.000 lei.
TOTAL 137.925 lei

CITEȘTE ȘI  ... Platforma pentru vaccinare - probleme cu programările!

 

Cheltuielile angajate din aceste sume au constat în:
¤ producţia şi difuzarea materialelor de propagandă electorală la radio, televiziune şi în presa scrisă – 0;
¤  producţia şi difuzarea materialelor de propagandă electorală online – 0;
¤ cercetări sociologice – 0;
¤ afişe electorale – 752 lei;
¤ broşuri, pliante şi alte materiale de propagandă electorală tipărite – 122.372 lei;
¤ închirierea de spaţii şi echipamente şi cheltuielile de protocol destinate organizării de evenimente cu tematică politică, economică, culturală sau socială, pentru transport şi cazare, pentru asistenţă juridică şi alte tipuri de consultanţă, precum şi pentru plata serviciilor mandatarilor financiari – 15.480 lei;
¤ comisioane bancare – 89 lei.

CITEȘTE ȘI  ... (Video) Petrecere privată oprită de jandarmi în Pitești!

 Candidat independent Baciu Virgil, venituri proprii: 100.000 lei. 


Preluare: Saptamanalul Ancheta