Captură impresionantă pe drumurile din Argeș: 46.000 de lei în amenzi și 27 de permise reținute

Ieri, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au acționat pe raza de competență, pentru reducerea riscului rutier, prevenirea evenimentelor rutiere și combaterea principalelor cauze generatoare accidente, printre care viteza excesivă sau neadaptată, neregulile la traversarea drumului, consumul de alcool sau utilizarea telefonului mobil în timpul condusului.
Astfel, pe parcursul activităților, au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 18.500 de lei şi au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 6 permise de conducere.
Dintre sancțiunile aplicate cu măsura complementară a reținerii permisului de conducere, 5 au fost abateri la limita de viteză cu mai mult de 50 de km/h peste limita legală de pe sectorul de drum unde s-a făcut constatarea, iar o abatere a fist aplicată unui conducător auto cu o alcoolemiei sub limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cadrul acțiunilor de ieri, polițiștii rutieri câmpulungeni au depistat:
- un tânăr de 22 de ani, din Cetăţeni, care a fost înregistrat cu aparatul RADAR în timp ce conducea un autoturism pe DN 72A-Cetățeni, cu viteza de 112 km/h;
- un bărbat de 30 de ani, din Valea Mare Pravăț, care a fost înregistrat cu aparatul RADAR în timp ce conducea un autoturism pe DN 72A-Schitu Goleşti, cu viteza de 112 km/h; 
- un bărbat de 64 de ani, din Câmpulung, care a fost înregistrat cu aparatul RADAR în timp ce conducea un autoturism pe DN 72A-Mihăeşti, cu viteza de 105 km/h;
- un bărbat de 27 de ani, din Lereşti, care a fost înregistrat cu aparatul RADAR în timp ce conducea un autoturism pe DN 72A-Stâlpeni, cu viteza de 103 km/h;
- un tânăr de 20 de ani, din Câmpulung, care a fost înregistrat cu aparatul RADAR în timp ce conducea un autoturism pe str. Traian din municipiul Câmpulung, cu viteza de 141 km/h.
De asemenea, polițiștii Biroului Rutier Câmpulung au mai depistat un tânăr de 22 de ani, din Bălilești, care conducea un autoturism pe DN 73A-Schitu Golești, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare sub limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, aspect ce atrage răspunderea contravențională.
Celor șase conducători auto le-au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 1.305 lei, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, iar permisul de conducere al fiecăruia dintre cei în cauză a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile, fiind eliberate dovezi înlocuitoare.

CITEȘTE ȘI ... Vreme. Zi extrem de frumoasă în toată țara


Tot ieri, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș au acționat pe raza de competență, în scopul prevenirii evenimentelor rutiere și combaterii principalelor cauze generatoare accidente, printre care viteza excesivă sau neadaptată, neregulile la traversarea drumului, consumul de alcool sau utilizarea telefonului mobil în timpul condusului.
În urma activităților de pe durata celor 24 de ore, au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 27.500 de lei. Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 21 de permise de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare.
În cadrul acțiunilor, polițiștii rutieri din Curtea de Argeș au depistat doi conducători auto care conduceau autoturisme în timp ce se aflau sub influența alcoolului. Astfel, a fos depistat un bărbat de 32 de ani, din Cotmeana, care conducea un autoturism pe str. Eroilor din Curtea de Argeș, și un alt bărbat, de 53 de ani, care conducea un autoturism pe DN 7C, pe raza localității Albeștii de Argeș, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare sub limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, aspect ce atrage răspunderea contravențională.
Cei în cauză au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, iar permisele de conducere au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.