Caniculă și vreme instabilă azi în majoritatea regiunilor


Vremea va fi instabilă în sud-vest, centru, sud-est, la deal și la munte, unde vor fi ploi, tunete, fulgere, vijelii, grindină și cantități de apă și de 40 l/ mp. 

Atmosfera sufocantă în regiunile sud-estice, unde se vor înregistra temperaturi canicuare iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.

Meteorologii au emis luni dimineață trei avertizări meteorologice Cod galben de disconfort termic şi vreme instabilă în majoritatea regiunilor, până miercuri dimineaţa. 

Astfel, în intervalul 6 iulie, ora 10:00 – 8 iulie, ora 10:00, în majoritatea regiunilor vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse cu caracter torenţial, grindină şi vijelii. 

De asemenea, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 l/mp şi, izolat, 40 l/mp. 

Pe parcursul următoarelor zile, îndeosebi în regiunile sud-estice, disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime vor atinge 33 – 36 de grade Celsius. 

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza datele analizate. 

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27°C în depresiuni și 36°C în sud și în sud-est.