Bravo lor! Cașcavalul Brădet - premiat la nivel naţional!

Săptămâna trecută, la Poiana Brașov a avut loc Expo-Conferința Ro.Aliment „Produsul românesc și valoarea lui pe piață”. Printre partenerii evenimentului s-a numărat şi omul de afaceri Marius Badea, managerul firmei Lactate Brădet, alături de cei peste 100 de invitaţi - directori, businessmani, investitori, femieri, ingineri, autorități. Cu ocazia acestui eveniment, firma argeşeană a fost recompensată pentru unul dintre produsele sale.

Este vorba despre caşcavalul afumat, care a primit premiul special. Organizată de revista Ro.Aliment, conferinţa şi-a propus să susţină relansarea produsului autentic românesc, dorindu-se a fi o punte de comunicare între producători şi autorităţi. Vorbitorii au adus în discuţie principalele probleme cu care se confruntă producătorii români, pe o piaţă puternic dominată de produsele de import, despre contextul regional și mondial în care evoluează produsul românesc, ultimele inovații tehnologice sau de reducere a costurilor, dar și despre cadrul legislativ care omoară sau ridică afacerile.