Reacția lui Băsescu după retragerea cetățeniei R. Moldova

UPDATE: Online-ul de știri Deschide.md a publicat, în exclusivitate, declarația fostului președinte al României, Traian Băsescu după ce i-a fost retrasă cetățenia de către președintele Republicii Moldova, Igor Dodon. 

„Eu nu comentez altfel, decât prin prisma faptului că avem viziuni total diferite și că Dodon vrea în continuare o Republica Moldova îngenunchiată sub hegemonia de la Moscova. Eu aș dori o Republica Moldova care să meargă pe drumul european și - de ce nu - o Republica Moldova care să fie unită cu România. Decizia lui Dodon este una strict politică, care în timp o să-l dezonoreze. Eu sunt unionist și nu am ce-i face lui Dodon... rebuie să găsesc niște avocați la Chișinău ca să vedem care sunt modalitățile de atacare în instanță a decretului. Trebuie să văd exact ce presupune legislația Republicii Moldova, a declarat fostul președinte al României pentru Deschide.md

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon i-a retras cetățenia fostului președinte al României, Traian Băsescu, printr-un decret semnat astăzi. 

„Am semnat decretul privind retragerea cetăţeniei Republicii Moldova domnului Traian Băsescu. Astăzi a avut loc sedinta Comisiei pentru problemele cetăţeniei şi acordării de azil politic de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova. Au fost examinate detaliat condițiiile legale de acordare a cetățeniei dlui Băsescu.

Anterior, în calitate de deputat al Parlamentului Republicii Moldova, am spus că cetăţenia i-a fost acordată dlui Băsescu în mod ilegal. Traian Băsescu a îndemnat în repetate rînduri la lichidarea statalitații Republicii Moldova prin anexare la România. Încă din perioada aflării sale în exerciţiul funcţiei de preşedinte al României, acesta a refuzat să recunoască statalitatea moldovenească şi existenţa poporului moldovenesc.

Toate cele menționate vin în gravă contradicție cu prevederile legii supreme – Constituția Republicii Moldova. Mai mult decît atît, în cadrul procedurii de acordare a cetăţeniei RM lui Băsescu, au fost ignorate numeroase avize din partea mai multor instituţii, inclusiv faptul existenței urmăririi penale.

Prin retragerea cetăţeniei Republicii Moldova domnului Traian Băsescu, voi repara încălcarea legii, comisă de fostul preşedinte.

Respectul față de Republica Moldova, față de poporul nostru, față de istoria noastră de secole, față de suveranitatea și independența noastră va fi în continuare o preocupare de bază pe parcursul mandatului oferit de popor. Și oricine atentează la aceste valori și realități va avea de suportat consecințele care se impun conform legii”, a scris Igor Dodon pe Facebook.

sursa: stiripesurse.ro