BRADU. Ultima lună în care mai primiţi bonificaţie la plata integrală a impozitului

Pentru a veni în sprijinul contribuabililor, Primăria  comunei  Bradu  oferă  alternativa  plății online a impozitelor și a taxelor locale, precum și a amenzilor contravenționale, cu cardul bancar,  prin  Internet  fără  comision. Serviciul este disponibil non-stop, accesând site-ul www.ghiseul.ro. Sunt acceptate pentru plată carduri  Visa,  Visa  Electron, Mastercard și Maestro. Prin plata cu autentificare, persoanele fizice şi juridice au posibilitatea de a îşi vizualiza obligațiile  de  plată  individualizate  pe  tipuri  de  creanță  asociate  codului  numeric  personal  al utilizatorului pentru toate instituțiile publice înrolate în sistem pentru plata cu autentificare.

Pentru  plata  cu  autentificare  este  necesară  obținerea și utilizarea datelor de acces (utilizator și parolă). În cazul în care sunt deja utilizatori ai platformei Ghişeul.ro nu au nevoie de date doi de acces. Pentru  utilizatorii  persoane  fizice  care  nu  dețin  date  de  acces, metoda  online  de  obținere  a  acestora  constă în parcurgerea unor etape: se  accesează  secțiunea „SOLICITĂ  DATE DE ACCES” de pe prima pagină Ghișeul.ro şi se parcurg etapele „Verificare CNP”- „Validare card” - „Trimitere e-mail cu datele de logare”. La prima accesare utilizând datele de logare primite  pe  adresa  de  email,  platforma  indică  schimbarea  parolei  alocate  automat  cu  o  nouă  parolă, aleasă de utilizator. În cazul persoanelor fizice, pentru plata integrală până la 31 martie 2021 inclusiv, a impozitului pe clădiri, terenuri, mijloace de transport datorat pentru întregul an fiscal 2021, se acordă o bonificație de 10%. Sumele care se afișează la logarea în sistem au aplicată bonificația de 10% și poate fi vizualizată la „Detalii”. Utilizatorii  persoane  juridice  care  nu  dețin  date  de  acces  vor  solicita  Primăriei  comunei  Bradu  generarea  individuală  a  acestora.  Solicitarea  se  poate  realiza  prin  email  la  adresa    bradu@ag.e-adm.ro sau la sediul instituției. 


Se poate face şi plata fără autentificare, unde nu este nevoie de date de acces. În acest caz însă  trebuie cunoscute sumele exacte de plată. Pentru  a  efectua  plata  amezilor,  utilizatorul  poate utiliza și secțiunea „Plată amenzi”, unde, de asemenea, nu este nevoie de date de acces, adică utilizator şi parolă. Impozitele se plătesc  anual,  în  două  rate  egale,  până  la  datele de 31 martie și 30 septembrie inclusiv. Pentru plata cu anticipaţie a impozitului integral, pentru tot anul, până la data de 31 martie inclusiv, se acordă o bonificaţie de până la 10%, pentru locuitorii comunei Bradu.