Bradu: Ajutoare de încălzire. Acte necesare!

Ajutor pentru incalzirea locuintei- masura de sprijin, suportata din bugetul de stat si/sau, dupa caz, din bugetele locale, destinata consumatorilor vulnerabili cu venituri situate pana la un prag stabilit de lege si care are drept scop acoperirea integrala sau, dupa caz, a unei parti din cheltuielile cu incalzirea locuintei.

Ajutorul se acorda pentru consumatorii de energie termica in sistem centralizat, energie electrica, gaze naturale si lemne, carbuni, combustibili petrolieri.

Acesta se acorda numai pentru un singur sistem de incalzire, acesta fiind cel principal utilizat;

 

Cine poate beneficia de ajutoarele pentru încălzirea locuinţei:

Familiile şi persoanele singure ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici de 750 lei.

Familie- sotul, sotia, precum si alte persoane, indiferent daca intre acestea exista sau nu relatii de rudenie, care au acelasi domiciliu ori resedinta si/sau care locuiesc si gospodaresc impreuna, sunt inscrise in cartea de imobil si sunt luate in calcul la stabilirea cheltuielilor de intretinere a locuintei;

Persoana singura- persoana care a implinit varsta de 18 ani, care locuieste singura si nu se mai afla in intretinerea parintilor, precum si persoana cu varsta cuprinsa intre 16 si 18 ani, care locuieste si se gospodareste singura si are capacitate de exercitiu anticipata, potrivit prevederilor art. 40 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicata.

Locuinta de domiciliu sau de resedinta- constructia cu destinatia de locuinta aflata in proprietatea titularului ajutorului ori inchiriata sau asupra careia exercita un drept de folosinta in conditiile legii, situata la adresa inscrisa in actele de identitate ale membrilor de familie sau, dupa caz, adresa la care persoanele sunt inscrise in cartea de imobil si sunt luate in calcul la stabilirea cheltuielilor de intretinere a locuintei. Se asimileaza locuintei de domiciliu sau resedintei si locuinta de necesitate, precum si locuinta sociala, astfel cum sunt acestea definite potrivit prevederilor Legii locuintei nr. 114/1996, republicata.


Cine depune cererea:titularul ajutorului pentru încălzirea locuinţei este:

proprietarul locuinţei;
persoana care a înstrăinat locuinţa pe baza unui contract cu clauză de întreţinere;
titularul contractului de închiriere;
alt membru de familie major şi legal împuternicit de proprietar/titular de contract de închiriere;
reprezentant legal pentru persoane singure care nu au împlinit 18 ani.


 

 Acte necesare pentru depunerea dosarelor:

Subvenţie încălzirea locuinţei cu Lemne şi cărbuni

- Cerere si declaratie pe proprie raspundere (viză taxe şi impozite, viză fond funciar); Descarca cerere

- C.I. / B.I. pentru membrii familiei peste 14 ani;

- Certificate naştere pentru copii sub 14 ani;

- Certificat de căsătorie / deces, Hotărâre judecătorească de divorţ etc;

- Act proprietate / contract închiriere / comodat;

- Carte de identitate autoturism / motocicleta;

- Adeverinţa de venit (inclusiv bonurile de masa), cupon pensie/şomaj/alocaţie/ indemnizatie

- Adeverinta de venit de la DGFP pentru veniturile din activitati independente;

- Adeverinta institutie de invatamant in cazul burselor pentru elevi si studenti, cu exceptia burselor de studiu, sociale si ,,Bani de liceu’’

- Dosar cu şină.

 


Subvenţie încălzirea locuinţei cu Gaze naturale

- Cerere (viză asociaţie de proprietari, viză taxe şi impozite, viză fond funciar);

- C.I. / B.I. pentru membrii familiei peste 14 ani;

- Certificate naştere pentru copii sub 14 ani;

- Certificat de căsătorie / deces, Hotărâre judecătorească de divorţ etc;

- Act proprietate / contract închiriere / comodat;

- Carte de identitate autoturism / motocicleta;

- Adeverinţa de venit (inclusiv bonurile de masa), cupon pensie/şomaj/alocaţie/ indemnizatie;

- Adeverinta institutie de invatamant in cazul burselor pentru elevi si studenti, cu exceptia burselor de studiu, sociale si ,,Bani de liceu’’

- Adeverinta de venit de la DGFP pentru veniturile din activitati independente;

- Factură gaze (luna anterioară);

 

 

 Ce obligaţie au beneficiarii ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei: să anunţe la primăria de domiciliu orice modificare intervenită în componenţa familiei sau veniturilor de natură a conduce la modificarea ajutorului acordat.

Modificările se anunţă prin depunerea unei noi cereri si declaraţii însoţită de actele care atestă modificarea, în termen de 5 zile de la producerea acestora.


 


Bunuri imobile
1. Clădiri sau alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu şi a anexelor gospodăreşti
2. Terenuri de împrejmuire a locuinţei şi curtea aferentă şi alte terenuri intravilane care depăşesc 1.000 mp în zona urbană şi 2.000 mp în zona rurală            

Bunuri mobile*
1. Autoturism/autoturisme şi/sau motocicletă/motociclete cu o vechime mai mică de 10 ani cu excepţia celor adaptate pentru persoanele cu handicap sau destinate transportului acestora sau persoanelor dependente precum şi pentru uzul persoanelor aflate în zone greu accesibile
2. Mai mult de un autoturism/motocicletă cu o vechime mai mare de 10 ani
3. Autovehicule: autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fără remorci, rulote, autobuze, microbuze
4. Şalupe, bărci cu motor, scutere de apă, iahturi, cu excepţia bărcilor necesare pentru uzul persoanelor care locuiesc în Rezervaţia Biosferei ”Delta Dunării”
5. Utilaje agricole: tractor, combină autopropulsată
6. Utilaje de prelucrare agricolă: presă de ulei, moară de cereale
7. Utilaje de prelucrat lemnul: gater sau alte utilaje de prelucrat lemnul acţionate hidraulic, mecanic sau electric


Depozite bancare
1. Depozite bancare cu valoare de peste 3000 lei, cu excepția dobânzii. 

Terenuri /animale şi/sau păsări
1. Suprafeţe de teren, animale şi păsări a căror valoare netă de producţie anuală depăşeşte suma de 1.000 euro pentru persoana singură, respectiv suma de 2.500 euro pentru familie


În situaţia în care consumatorii vulnerabili îndeplinesc condiţiile de acordare pe parcursul sezonului rece, stabilirea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinţei se face începând cu luna depunerii cererii, pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective şi începând cu luna următoare pentru cei care au depus documentele după data prevăzută mai sus.


- Raport verificări, încercări şi probe în vederea autorizării aparatului (ISCIR);

- Proces-verbal de pune în funcţiune a instalaţiei de gaze (pentru aragaz şi centrală);

- Dosar cu şină.