Bolid de lux dispărut din Ștefănești: ”OFER RECOMPENSA SUBSTANȚIALĂ persoanelor care imi pot oferi detalii”

Polițiștii argeșeni au fost sesizați, zilele trecute, cu privire la dispariția unui autoturism, din Ștefănești, chiar din fața sediului Poliției.

Cea care a făcut reclamația la Poliție este o tânără, de 30 de ani, din Pitești, care apare in acte ca proprietar.

Potrivit declarațiilor acesteia, mașina, un Mercedes in valoare de 23 000 de euro, ar aparține, in fapt, unui tânăr care, de altfel, a și postat pe Facebook mesaje și fotografii cu mașina dispărută: ”În perioada 17.10.2017-20.10.2017 mi s-a furat din orașul Ștefănești aceasta mașina... OFER RECOMPENSA SUBSTANȚIALĂ persoanelor care mi pot oferi detalii AG 13 TKN.În sprijinul meu rog distribuiți mai departe”, anunța bărbatul pe pagina de socializare.

Polițiștii au demarat cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Cei care au informații in legătură cu mașina dispărută sunt rugați să contacteze poliția.