Bogdan Minciunescu: „Noi am gândit mereu că tuturor trebuie să le fie bine, nu doar unora”

Bogdan Minciunescu, candidat la Camera Deputaților pe listele PSD Argeș, este ceea ce s-ar putea spune un... corporatist. Unul care, în urmă cu doi ani, a ales stânga. 

 

 Aveți profilul socio-profesional al omului de dreapta. De ce... PSD?


- Pentru că sunt foarte atașat de oameni. Chiar dacă aparent aș putea fi de dreapta, în realitate sunt de stânga. Am trăit în Franța mulți ani, am lucrat foarte mult printre oamenii de la uzină și am văzut că oamenii aceștia trebuie să fie apărați de cineva, pentru că de aceea avem pregătire. M-am axat pe stânga pentru că într-adevăr este nevoie ca oamenii să aibă un reprezentant. Nu pot să fiu de dreapta și nu voi fi niciodată.

 


 Dați-ne, vă rog, câteva repere cu privire la cariera dumneavoastră profesională!


- Acum sunt manager la Renault, dar am lucrat în Maroc, Franța, Turcia și pentru alte fabrici de automobile. Vine un moment în care tot ceea ce știm trebuie să folosim și în interesul celor de lângă noi. Nu vorbim doar de o competiție internă, ci și de una internațională. Am trăit în Franța, la Paris, am fost în Direcția de performanță a unui grup mondial. Am văzut că avem probleme și cred că e nevoie de cineva care să ia taurul de coarne ca să fie bine pentru România.

 


 Când ați intrat în PSD?


- În 2018.


 Și cu toate acestea sunteți și consilier local la Mioveni, iar acum candidați la Camera Deputaților...


- Aș spune că am atras atenția datorită pregătirii mele. Sunt licențiat în Drept, Economie și Inginerie, iar faptul că am avut rezultate și la Renault, și în campania politică, și am fost și un om care i-a sprijinit pe alții cred că a atârnat foarte greu. Sunt un om la 360 de grade. A contat foarte mult și sprijinul primarului Ion Georgescu, pot spune că sunt un produs al Mioveniului. Echipa este unică, frumoasă, are oameni din toate domeniile, de la educație la inginerie, operatori ș.a.m.d.. 

 


 Ați fost setat dintotdeauna pe partea stângă sau au contat oamenii cu care v-ați asociat?


- Nu am treabă cu dreapta! Vin dintr-o familie în care mama este învățător și tatăl subinginer. Părinții mei au lucrat tot timpul. Nu provenim din familii de moșieri, așa că noi am gândit mereu că tuturor trebuie să le fie bine, nu doar unora. 

 


 PSD a mai fost la guvernare în ultimii 30 de ani și prea bine nu ne prea este...


- Pe mine nu mă interesează ce a fost înainte, cine și ce nu a făcut. Pe mine mă interesează ce vom face de aici înainte, pentru că mă doare când văd oameni care îmi spun... „Bogdan, ajută-mă și pe mine cu un loc de muncă!” 

 


 Sunt lucruri pe care le-ați fi făcut altfel decât a făcut acest guvern?


- Da! M-aș fi gândit, spre exemplu, mult mai mult la modalități de sprijin pentru HoReCa. Mulți au rate în bănci pe care nu le pot acoperi, au chirii de plătit deși nu pot funcționa. Cred că un compromis în care să fie bine și pentru țară, dar și pentru cel pe care îl condamni la faliment s-ar fi putut găsi. 

 

Realizat de SC MB Agency Complete SRL, la comanda PSD - Organizatia Județeană Argeș, cod unic de identificare mandatar financiar: 11200020