Belele pentru Diana Eftene la începutul interimatului!

#Accident de muncă la AFIR – nedeclarat la două săptămâni de la producerea sa!

Un accident suferit în teren de un inspector, în urmă cu aproape două săptămâni, nu a fost nici până în acest moment înregistrat ca atare, nici la instituție, nici la ITM.

Deși situația nu este una de o gravitate impresionantă - angajatul alegându-se cu câteva vizite la ortopedie după ce a alunecat în livada unui fermier pe care îl controla - aceasta arată o dată în plus că, la nivelul instituțiilor de stat, există o disponibilitate masivă de a „ocoli” raportarea unor astfel de evenimente, chiar și atunci când nu atrag nicio consecință. Mai mult, conform unor surse de la nivelul instituției, bărbatul ar fi fost căutat de superiori pentru a semna o hârtie din care reieșea că a căzut... în scara blocului.

Dacă inspectorul Marius Deaconu a semnat sau nu această hârtie va rămâne mereu un mister, fiind de anticipat ca aceasta să dispară după ce presa a început să se intereseze pe marginea cazului. Lucrurile sigure sunt însă următoarele: angajatul a căzut în timpul unui control și și-a luxat piciorul, iar instituția nu are nici până la acest moment o înregistrare a evenimentului ca fiind accident de muncă. Evident, nici ITM-ul (care trebuie anunțat în astfel de cazuri) nu știe nimic de inspectorul AFIR, pentru că nimeni nu a raportat cazul cu pricina. Situația este greu de explicat în condițiile în care nicio persoană nu ar avea de suferit, fiind vorba de un ghinion neanticipabil și de un om care a călcat strâmb în iarba udă. Practic, raportarea accidentului nu ar fi atras nicio consecință juridică sau disciplinară pentru superiori, cu atât mai mult, cu cât instituțiile publice beneficiază de un aparat SSM care are întotdeauna lucrurile puse la punct.

De ce s-a încercat la AFIR Argeș ocolirea declarării evenimentului este greu de spus, dar o explicație s-ar putea găsi în tensiunile de la nivelul instituției și dincolo de granițele ei, în condițiile în care numirea interimară a președintei de la tineretul PSD (Diana Eftene) în postul de manager a creat deja numeroase dispute, speculații și critici pe măsură. Astfel, fie - știindu-se vânată și neavând încă foarte multă experiență managerială - tânara directoare a încercat să nu înregistreze niciun eveniment de gen în rapoartele începutului de mandat, fie cei care nu o agreează au încercat să folosească situația în așa fel, încât Diana Eftene să devină țintă directă pe o abatere de acest gen, care este în esență o contravenție cu amendă de la 3.500 lei la 7.000 lei.

Ce s-a întâmplat, de fapt? În urmă cu două săptămâni, inspectorul Deaconu, specialist în cadrul AFIR Argeş, a plecat în teren pentru a verifica o plantaţie înfiinţată prin intermediul programului „Tinerii fermieri” în satul Măţău din comuna Mioarele. Întâmplarea a făcut ca, taman în timpul controlului, angajatul AFIR să calce strâmb şi să-şi luxeze piciorul. „Într-o clipă de neatenţie, domnul Deaconu a alunecat şi, pur și simplu, a căzut! S-a lovit la picior. Ploua afară, iarba era udă, iar noi avem livada pe deal, în pantă. A fost, pur și simplu, un accident”, ne-a declarat mama fermierului controlat, George-Valentin Bănuţă. În primă fază, proprietarul livezii l-a dus pe inspectorul accidentat în locuinţa sa, unde l-a aşezat în pat, iar - după câteva minute - Deaconu, împreună cu o colegă, au plecat către spital, de unde l-au preluat ortopezii. Afecțiunea nu este gravă, de genul rupturilor, fiind vorba de o luxație sau o entorsă. Având în vedere că angajatul AFIR nu se mai poate deplasa un timp, doctorii i-au eliberat documentele necesare de concediu medical.

Întrucât incidentul s-a produs în timpul serviciului, acesta trebuia raportat ca accident de muncă - aşa cum prevede legea. Însă, deşi Marius Deaconu stă acasă de două săptămâni, fiind în concediu medical, nici până acum OJFIR Argeş nu a raportat la ITM accidentul de muncă și nu l-a înregistrat ca atare în scriptele instituției. Mai mult, sunt voci care susțin că Deaconu ar fi fost căutat de superiori și pus să semneze un document din care reiese că a căzut în scara blocului.

Directorul Diana Eftene: „Nu știu dacă este o situație întâmplătoare, dar nu am fost informată despre accident!”

La nivelul AFIR, directorul Diana Eftene susține că nimeni, în frunte cu angajatul accidentat, nu a înștiințat oficial instituția despre evenimentul petrecut în livada de la Mioarele. „Știu că domnul Deaconu este în concediu medical, dar atât. Nu știu motivele și vă pot spune clar că nu ne-a anunțat de producerea accidentului pentru a demara procedurile interne. Având în vedere că același angajat a mai avut concediu medical în luna august, am presupus că are probleme de sănătate. Nu aveam de ce să nu înregistrăm acest caz, e aberant să îl ascundem, în condițiile în care nimeni nu e de vină într-un episod de gen, când un angajat își luxează piciorul în teren. Se poate întâmpla, Doamne ferește!, oricăruia dintre noi. Șeful de departament al domnului inspector a vorbit cu dânsul, dar înțeleg că doar a luat act de concediul medical. Avem un specialist în SSM cu care lucrăm și sunt niște proceduri clare. Când vom avea o informare oficială din partea domnului inspector sau documente medicale care să ateste situația, vom aplica aceste proceduri. Vom confrunta, așa cum se face, momentul accidentului cu programul său de lucru, cu sarcinile pe care le avea și vom vedea cu ce avem de-a face. Repet, nu am fost informată de accident. Nu știu dacă este o situație întâmplătoare, dar nu am nicio informare pe acest caz! Cum se clarifică, voi fi în măsură să comunic un răspuns public mai complet.”, declară proaspăta directoare de la AFIR.

# Ce spune legea?

Potrivit art.5 lit.f) din legea securității și sănătații în muncă (legea nr. 319/ 2006), este catalogat drept accident de muncă „accidentul care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs în timpul procesului de muncă ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu”. Normele legale stabilesc că orice eveniment, așa cum este definit la art. 5 lit.f), va fi comunicat de îndată angajatorului, de către conducătorul locului de muncă sau de orice altă persoană care are cunoștință despre producerea acestuia, iar angajatorul are obligația să comunice evenimentele, de îndată, inspectoratelor teritoriale de muncă, asiguratorului și chiar organelor de urmărire penală, dacă este cazul. Neanunțarea evenimentelor produse constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3.500 lei la 7.000 lei, aplicate de către inspectorii de muncă.

Sursa: Săptămânalul Ancheta