(video) Șofer de taxi, urmărire ca în filme pentru mașina furată! Vezi cine este făptașul

Fără permis de conducere și fără autoturism, a ajuns "șofer de taxi". Isprava, ce s-a terminat cu protagonistul în secția de politie, a avut loc în această dimineață. Mașina a fost furată din zona Autogării Pitești. 

CITEȘTE ȘI ... Distribuirea de imagini deocheate cu foştii parteneri - incriminată penal

Taximetristul ar fi mers la toaleta, iar bărbatul a profitat de faptul că șoferul lăsase cheile in contact și s-a urcat la volan. Văzând că i s-a furat autoturismul de serviciu, taximetristul, împreună cu un coleg, au mers pe urmele hoțului, idicându-le oamenilor legii unde ar fi mașina. A fost prins în zona localității Băbana, după ce a fost urmărit de polițiștii. Din fericire, bărbatul, în vârstă de 30 de ani, din Mărăcineni, care a furat o mașină și s-a urcat la volan fara sa aibă permis de conducere nu a fost protagonistul vreunui eveniment rutier. 

Se pare că protagonistul întregului eveniment ar avea antecedente, tot pentru infracțiunea de furt.

 

”La primele ore ale dimineţii, poliţiştii argeşeni au fost sesizaţi prin Sistemul Unic de Apeluri de Urgenţă 112, de către un taximetrist, că în timp ce se afla pe o stradă din Piteşti, i-ar fi fost sustras autoturismul.
Autovehiculul şi direcţia de deplasare au fost date în atenţia poliţiştilor, care au reuşit să îl depisteze cu operativitate pe autor,  după o urmarire de câţiva kilometri, reuşind oprirea acestuia pe raza comunei Băbana.

Cel în cauză a fost condus la sediul poliţiei pentru cercetări, urmând ca împotriva acestuia să fie luate măsurile legale care se impun.

Din primele verificări a rezultat că cel în cauză, de 30 de ani, din Mărăcineni, nu posedă permis de conducere.”, se arată în comunicatul IPJ Arges.

 


Revenim!