Bătut cu bestialitate de un fost deținut! De la pahar, la spital!

UPDATE 9 MAI

Noi detalii ies la iveală în cazul bărbatului, în vârstă de 46 de ani, bătut cu bestialitate de un fost deținut. Potrivit anchetatorilor, duminică noptea, omul a petrecut cu un prieten, în locuința sa din Câmpulung, până spre dimineață. În jurul orei 6:00, a sosit și Gheorghiță Bocancea. După ce au mai băut câteva ore, la un moment dat, agresorul s-a luat la ceartă cu victima. Nu a durat mult și s-a ajuns la violență, iar Gheorghiță Bocancea a bătut gazda până a lăsat-o lată.

Deși avea răni serioase în urma agresiunii, victima nu a anunțat autoritățile, încercând să se îngrijească singur. În cele din urmă, miercuri seara, omul a fost găsit de fratele său. Văzând starea acestuia, a chemat o ambulanță. Echipajul medical și-a dat seama că bărbatul a fost bătut, chemând la fața locului și polițiștii. 

Oamenii legii l-au găsit pe agresor într-un bar și l-au ridicat în vederea audierii. A fost deschis dosar penal pentru loviri și alte violențe, urmând ca în urma cercetărilor să se decidă încadrarea efectivă a agresorului.

Victima a fost transportată la Secția de Hematologie a Spitalului Clinic Colentina, din București.

 

Un bărbat, în vârstă de 46 de ani, va ajunge de urgență la Spitalul Județean Argeș, fiind transferat de la Spitalul din Câmpulung. Bărbatul a fost bătut crunt, luni, de un fost deținut. Potrivit anchetatorilor, agresorul, Bocancea Gheorghiță, a ispăsit o pedeasă cu închisoarea pentru o crimă comisă în anul 2009. Acesta a fost eliberat în 2013. La fel ca și acum, agresorul a bătut o persoană. Atunci însă, din cauza rănilor foarte grave, victima a decedat.

CITEȘTE ȘI ... Rănit grav în ziua de Paște - Tânărul motociclist, din Mioveni, a murit!

Din cercetări, se pare că scandalul dintre cei doi s-a petrecut luni, bărbatul fiind găsit în această seară rănit grav. Agresorul a fost ridicat și condus la audieri.


Ce s-a întâmplat în anul 2009?

Ghiță Bocancea era cunoscut în cartierul Vișoi, din Câmpulung, pentru agresiunile sale. Gașca sa era mai mereu implicată în scandaluri. În Vinerea Mare, 2009, un membru al Ansamblului Carpați, George Adrian Barbu, i-a căzut victimă.
Bocancea a vrut să se răzbune pe tânăr, lovindu-l și lăsându-l inconștient pe ciment, acolo unde a zăcut până a doua zi.
Tânărul s-a stins după o săptămână de agonie pe patul de spital.