(video) I-a rupt maxilarul unui bărbat! Agresorul a încercat să influenţeze cursul anchetei

UPDATE, 29 martie 2019

În luna aprilie, la Judecătoria Piteşti va începe procesul lui Dan Florin Cârstea, recidivistul care i-a rupt maxilarul unui tânăr după ce fusese eliberat în baza legii recursului compensatoriu.

Bărbatul lovit violent a mers în aceeaşi noapte la Spitalul Judeţean Argeş, de unde a fost trimis urgent la Spitalul de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială Bucureşti, unde medicii au constatat că are maxilarul rupt. Drept urmare, maxilarul i-a fost imobilizat, iar pe 28 decembrie 2018 a fost supus unei intervenţii chirurgicale, având nevoie de câteva zeci de zile de îngrijiri medicale.

Procurorii Parchetului Judecătoriei Piteşti mai spun în rechizitoriu că Dan Florin Cârstea a încercat să influenţeze cursul anchetei, solicitând unui martor să şteargă înregistrările video în care se vede cum victima este lovită cu violenţă.

Dan Florin Cârstea a vrut să influenţeze cursul anchetei şi în cazul dosarului în care a fost condamnat pentru tentativă de omor în 2015: ”Astfel, acesta a instigat martorii să dea declaraţii mincinoase şi a încercat să convingă partea civilă să-şi schimbe declaraţia în cauză”. Şi tot legat de dosarul din 2015, în care Dan Florin Cârstea i-a tăiat gâtul unui bărbat cu sabia, procurorii spun că la vremea respectivă doi dintre amicii lui Cârstea au luat legătura cu unchiul victimei pentru a îşi convinge nepotul să îşi schimbe declaraţia: „Pentru a fi mai convingători, i-au spus unchiului că, dacă va fi de acord, partea civilă va primi o sumă de bani, iar în caz contrar l-au ameninţat zicând «poate să iasă mai urât»”.


Bărbatul căruia Dan Florin Cârstea i-a rupt maxilarul în decembrie 2018 cere daune materiale de 5.000 de euro şi daune morale de 55.000 de euro. Spitalul Judeţean Argeş s-a constituit parte civilă în cauză.

Sursa: Adevarul.ro

UPDATE, 15 ianuarie 2019

Tânărul de 33 de ani, Dan Florin Cârstea, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Momentul în care bărbatul și-a lovit adversarul, care se afla în același local cu el, în noaptea de 22 spre 23 decembrie 2018, a fost surprins de camerele video.
Se poate observa cum, la un moment dat, Dan Florin Cârstea, îl lovește cu putere pe bărbat, neținând cont că această „ieșire” l-ar putea costa, din nou, libertatea. Martorii au povestit că lovitura a fost atât de puternică, încât victima s-a ales cu maxilarul rupt.

Reamintim că tânărul ieșise din închisoare cu 2 luni în urmă, după ce în 2015 a fost condamnat la 5 ani și 10 luni de închisoare, fiind însă eliberat în octombrie 2018 prin măsura recursului compensatoriu. În trecut, a fost închis după ce a tăiat la gât un bărbat, în urma unui scandal petrecut la restarantul La Strada, din Pitești. Mai mult decât atât, după comiterea faptei, Dan Florin Cârstea a fugit în Suedia, fiind prins după o lună de zile de la comiterea faptei. 

Vă reamintim că 649 dintre infractorii eliberați mai devreme în baza legii regimului compensatoriu (adoptată la inițiativa lui Tudorel Toader) au recidivat, iar dintre aceștia 188 au comis noi infracțiuni cu violența. 

Imagini video și detalii despre violențele cumplite pentru care individul a ajuns inițial la închisoare găsiți aici:  I-a tăiat gâtul cu sabia și vrea să scape mai ieftin!

Un tânăr de 33 de ani a fost reținut, luni, de poliștii argeșeni, după ce în noaptea de 22 spre 23 decembrie 2018, ar fi lovit un alt bărbat. În momentul izbucnirii scandalului, aceștia se aflau într-un bar din Pitești. Revoltător este faptul că tânărul este recidivist și la numai două luni de la eliberarea din închisoare, a fost reținut pentru același tip de faptă pentru care a fost închis mai bine de 3 ani.

În anul 2015, acesta a tăiat cu sabia un bărbat, într-un restaurant din Pitești. În urma faptei sale, bărbatul de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 10 luni de închisoare, fiind însă eliberat în octombrie 2018 prin măsura recursului compensatoriu.

Astăzi, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.