Și-a amenințat fosta iubită și i-a incendiat mașina. A fost arestat

UPDATE, 28 decembrie:

Bărbatul de 43 de ani, din Corbi, a fost prezentat de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș în fața instanței, iar Judecătoria Curtea de Argeș a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Bărbatul a fost încarcerat.

----------------------------------------------------------------

 

Un bărbat de 43 de ani, din Corbi, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat că s-ar fi amenințat fosta concubină și i-ar fi incendiat autoturismul.

S-a întâmplat, aseară, în jurul orei 20:00, în Curtea de Argeș. La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești, constatând că cele sesizate se confirmă.

”Cercetările au fost preluate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, din verificări stabilindu-se că bărbatul, de 43 de ani, din Corbi, ar fi amenințat-o cu moartea pe concubina sa, pe fondul unor discuții contradictorii, după care ar fi incendiat autoturismul care se afla în curte.”

Individul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.