Bărbat de 23 de ani din Hârtiești arestat pentru furt și tâlhărie calificată!

În ziua de 23 aprilie, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Câmpulung au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere (două acte materiale) și tâlhărie calificată, și au reținut un bărbat de 23 de ani, din Hârtiești.

Din cercetări s-a stabilit că, în zilele de 21 și 22 aprilie, cel în cauză ar fi sustras două autoturisme lăsate neasigurate și cu cheile în contact, de pe raza municipiului Câmpulung, respectiv localității Hârtiești.

De asemenea, din cel de-al doilea autoturism, bărbatul ar fi sustras un telefon mobil și suma de aproximativ 1.000 de lei, iar în momentul în care a fost surprins de proprietar, pentru a-și asigura scăparea, l-ar fi lovit pe acesta în zona feței.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, iar în cursul zilei de ieri a fost prezentat instanței, care a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

Pentru a nu cădea victime ale unor astfel de infracţiuni, poliţiştii vă recomandă:

- La coborârea din autoturism, scoateţi cheia din contact şi asiguraţi autoturismul. 

- Dacă obişnuiţi să parcaţi autoturismul în curte sau garaj, nu lăsaţi cheile în contact nici măcar atunci când coborâţi pentru deschiderea porţilor.

- Certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate ale autoturismului NU trebuie păstrate în acesta.

- Parcaţi autoturismul astfel încât să fie vizibil din locuinţa dumneavoastră şi pe cât posibil în locuri iluminate şi cât mai circulate.

--------------------------------------------------------------

Totodată în ziua de 24 aprilie, în jurul orei 21.30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Leordeni, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe raza localității Leordeni, au depistat un bărbat de 28 de ani, din Leordeni, care se afla lângă un autoturism răsturnat în șanț, încercând să desfacă plăcuțele de înmatriculare, iar la vederea polițiștilor a încercat să se ascundă.

Bărbatul a fost legitimat, iar în urma verificărilor s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere (permis anulat) și se afla sub influența alcoolului, iar autoturismul nu era înmatriculat.

De asemenea, cel în cauză a refuzat să-i fie recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.   

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat , punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare, conducere a unui vehicul fără permis de conducere și refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. 

După administrarea probatoriului, în noaptea de 23 spre 24 aprilie, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

 

În același context, în seara zilei de 23 aprilie, în jurul orei 20.30, polițiștii Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un bloc de pe strada Depozitelor din Pitești, un bărbat tulbură ordinea și liniștea publică și amenință cu acte de violență.

La fața locului s-a prezentat un echipaj din cadrul Secției 1 Poliție Pitești, care a identificat un bărbat de 38 de ani, ce se afla în stare de ebrietate și se manifesta violent.

Polițiștii au procedat la imobilizare și încătușarea acestuia, ulterior fiind condus la sediul poliției.

În urma administrării probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice, ulterior fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.