Bani pentru școli, drumuri și un nou dispensar în localitatea Ștefan cel mare!

Învățământul, sănătatea și infrastructura sunt prioritățile acestui mandat al conducerii Consiliului Județean Argeș. Anul 2019 reprezintă anul implementării și execuției proiectelor, asta după ce, din 2016 și până în prezent, au fost alocate de la Consiliul Județean Argeș către comunitățile locale, sume importante pentru realizarea acestora. Tocmai de aceea, președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, vicepreședintele Ion Mînzînă și administratorul județului, Maria Dinu, au continuat seria vizitelor în teritoriu pentru a analiza la fața locului stadiul lucrărilor, unele aflate în execuție, altele fiind deja încheiate. După Cetățeni, Lerești, Berevoești, Aninoasa, Bălilești, Negrași, Mozăceni, următoarea localitate vizitată a fost comuna Ștefan cel Mare.

 

Aici, Consiliul Județean Argeș a investit în infrastructura de învățământ, astfel:
- Împrejmuire Școală Primară, sat Glavacioc
- Împrejmuire și renovare interioară Școală Gimnazială Ștefan cel Mare

În ceea ce privește sistemul de sănătate, de la bugetul județean au fost alocate fonduri pentru dispensarul din satul Galvacioc, inaugurat și deschis în septembrie 2017. Prin Programul guvernamental PNDL II, în comuna Ștefan cel Mare se construiește un nou dispensar. De asemenea, Consiliul Județean Argeș a alocat fonduri și pentru modernizarea unor drumuri comunale (DC 445 Ștefan cel Mare, DC 131 Glavacioc, DC 446 Glavacioc, DC 130 Glavacioc).


"Cu mare plăcere am constat că, și la Ștefan cel Mare, obiectivele pe care noi le-am avut, Consiliul Județean, Consiliul Local, Primăria sunt, în mare parte, realizate. Este vorba de grupuri sanitare în interior, atât la grădiniță cât și la școală. De asemenea, am vizitat două unități medicale, dispensarul de la Glavacioc și dispensarul Ștefan cel Mare, ultimul aflat în construcție și care într-o lună va putea fi inaugurat.” - Dan Manu, președintele Consiliului Județean Argeș

"Eu sunt foarte mulțumit de ceea ce am realizat până acum. M-am bucurat de tot sprijinul Consiliului Județean Argeș, de câte ori am mers și am solicitat ceva, am fost ajutat. Eu sper că în cele 30 de zile, cât a estimat constructorul, să fie gata și dispensarul" – Niculae Vidan, primar Comuna Ștefan cel Mare.