Bani mulți pentru aceste pensii. Românii care se bucură acum de ei

Activele în fondurile de pensii private Pilonul 2, la care contribuie aproape 7,6 milioane de români, au depășit la sfârșitul lunii octombrie 70 de miliarde de lei. 
Acesta este un record, în creștere cu 8,3 miliarde de lei de la începutul anului potrivit datelor afișate de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Așadar, aceasta este prima lună din anul 2008, de la înființarea sistemului de pensii private Pilon 2 în România, când activele acestor fonduri trec pragul de 70 de miliarde de lei.

Potrivit Ziarul Financiar, datele furnizate luni de către Autoritatea de Supraveghere Financiară arată că Pilon 2 a avut în octombrie a șaptea lună consecutivă de creștere. De la începutul anului, activele Pilon 2 au urcat cu 13%.

Fondurile de pensii private Pilon 2 aveau investiții de 48,3 miliarde de lei în octombrie 2020, în titluri de stat (68,73% din total), alte 13,5 miliarde lei în acțiuni, investite în cea mai mare parte la Bursa de la București (19,3%), dar și obligațiuni corporative de 3 miliarde de lei (4,2%), depozite bancare de 1,6 miliarde (2,3%) și alte plasamente.

Un nou tip de pensie în România
Cetățenii români ar putea beneficia de o altfel de pensie. Aceasta este numită pensie ocupațională și poate fi acordată în anumite condiții. Veniturile ar putea fi realizate ca un beneficiu la salariu, acordat de către patroni angajaților.

Noul tip de pensie este considerată Pilonul 4 în categoriile care sunt deja existente și este stabilită de către fiecare angajator în parte în funcție de capacitatea și resursele sale. Pensia ocupațională este oferită ca o bonificație și se stabilește în funcție de mai multe criterii. Angajatorul este cel ce poate stabili mai multe trepte de contribuție pentru angajații săi. Acesta va ține cont de salariul, vechimea dar și funcția angajaților.

Banii pentru contribuția la pensia ocupațională vor ajunge lunar într-un cont administrat privat, pe numele angajatului. Noul tip de pensie mai aduce un beneficiu, este vorba despre faptul că, și salariatul va putea să cotizeze lunar pentru contul său.

”Autoritatea de Supraveghere Financiară și în mod particular președintele Autorității consideră pensiile ocupaționale un obiectiv important pe care ar trebui să îl atingem cât de curând. Există legea care prevede acest așa-zis pilon 4 care ar urma să ofere publicului larg o alternativă de a beneficia de un nou program de economisire pe termen lung.”, susține Daniel Apostol, purtător de cuvânt al ASF, potrivit Impact.ro.