Azi. Temperaturile încep să crească - Instabilitatea atmosferică, prezentă în a doua parte a zilei | Sursa Ta

Vremea se va încălzi, dar va deveni în general instabilă. Îndeosebi din a doua parte a zilei, temporar înnorările se vor accentua şi vor fi perioade în care se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, posibile vijelii şi izolat căderi de grindină. Astfel de fenomene se vor semnala la început local în zonele montane şi submontane şi pe arii mai restrânse în rest, iar din orele serii, local, cu precădere în sudul ţării, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar pe arii restrânse, îndeosebi în intervale scurte de timp, se vor acumula cantităţi de apă însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 27 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 şi 14 grade. Presiunea atmosferică va scădea uşor.

 

 


Vremea 15 mai la munte

Vremea se va încălzi, dar va deveni în general instabilă. Îndeosebi din a doua parte a zilei, temporar înnorările se vor accentua şi vor fi perioade în care se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, posibile vijelii şi izolat căderi de grindină. Astfel de fenomene se vor semnala local în prima parte a intervalului, iar noaptea, cu precădere în Carpaţii Meridionali şi de Curbură. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar pe arii restrânse, îndeosebi în intervale scurte de timp, se vor acumula cantităţi de apă însemnate.

 

 


Vremea 15 mai la mare


Vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări mai accentuate după-amiaza şi noaptea, când vor fi condiţii de averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare ziua. Temperaturi maxime se vor încadra între 18 şi 22 de grade, iar cele minime vor fi de 13... 14 grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 14 şi 16 grade.


Sursa: observatornews.ro