AZI! Temperaturi mult prea scăzute pentru această perioadă

Vremea se va menţine deosebit de rece pentru mijlocul lunii aprilie în special în ceea ce priveşte regimul termic diurn. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 şi 14 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 şi 6 grade. Nebulozitatea va fi persistentă în jumătatea nordică a ţării, unde va ploua pe arii extinse şi în general moderat cantitativ (în jurul a 15 l/mp), în timp ce în sudul teritoriului vor fi înnorări temporare şi doar izolat ploi slabe.

În cursul nopţii în Transilvania şi în Maramureş vor fi perioade şi cu lapoviţă şi ninsoare, pe alocuri cu depunere de strat de zăpadă, dar trecător şi în zonele deluroase din rest. La munte va ninge, va continua să se depună strat de zăpadă, iar la altitudini mari va fi viscol, în special în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, unde se vor înregistra rafale de vânt de peste 70...80 km/h. Intensificări temporare ale vântului, cu viteze în general de 45...55 km/h, vor fi în majoritatea regiunilor, îndeosebi în sud şi sud-est, până la 60...65 km/h în Oltenia. Presiunea atmosferică va fluctua aproape insesizabil la valori de regim slab ciclonic.

 

 


Vremea 15 aprilie la munte


Vremea se va menţine deosebit de rece pentru mijlocul lunii aprilie. Nebulozitatea va fi persistentă, va ninge şi va continua sã se depună strat de zăpadă, iar la altitudini mari va fi viscol, în special în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, unde se vor înregistra rafale de vânt de peste 70...80 km/h.

Sursa: observatornews.ro