AZI. Temperaturi maxime de 25 de grade în sudul țării

Vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei și va deveni ușor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate îndeosebi în a doua parte a zilei și noaptea, când vor fi averse și descărcări electrice, local în zonele de deal și de munte și pe arii mai restrânse în restul teritoriului. Izolat vor fi posibile cantități de apă de peste 10...15 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană, dar local, mai ales ziua, și în restul țării. Temperaturile maxime se vor încadra între 14...16 grade pe litoral și 25 de grade în vestul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 și 13 grade.

 

 


Vremea la munte și pe litoral

Vremea la munte va deveni în general instabilă și se va menține relativ răcoroasă, deși valorile termice vor fi în creștere ușoară față de intervalul precedent. Pe parcursul zilei cerul va fi variabil spre temporar noros și pe alocuri va ploua în general slab cantitativ. începând din orele serii vor fi înnorări temporar accentuate și pe arii relativ extinse se vor semnala averse și cu caracter torențial, însoțite local de descărcări electrice. Pe arii restrânse cantitățile de apă vor depăși 10...15 l/mp, mai ales în Carpații Occidentali și în jumătatea de vest a Carpaților Meridionali. Vântul va avea intensificări temporare în zona înaltă, dar de scurtă durată și în timpul ploilor.

Vremea pe litoral va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, temporar mai noros noaptea. Spre sfârșitul intervalului vor fi averse trecătoare, slabe, și posibil descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare ziua (rafale în general de 40 - 50 km/h). Temperaturile maxime, se vor situa ușor sub normele climatologice și se vor încadra între 14 și 16 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 și 13 grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 13 și 15 grade.