AZI! ROMANȚIOȘII - o nouă premieră la Teatrul Davila

Toți iubitorii de teatru sunt așteptați, duminică, 14 octombrie, ora 19:00, la premiera spectacolului ”Romanțioșii”.

Este un spectacol în regia lui Vlad Cristache, care ne introduce în atmosfera de reverie a secolului al XVIII-lea. Delicatețea și farmecul piesei reies din jocul actoricesc, iar abilitatea cu care a fost tratat conflictul nu lasă loc de îndoieli în ceea ce privește maiestria autorului în a construi o dramă interesantă și în mișcare.

Edmond Rostand este unul dintre cei mai străluciți dramaturgi. “Romanțioșii” a fost interpretată pentru prima dată la Paris, la Comedie Francaise, în 1894 și a obținut un succes considerabil. În piesa, Edmond Rostand satiriza sentimentalismul literaturii romantice al vremurilor sale.

Percinet este singurul fiu al lui Bergamin, iar Sylvette este singura fiică a lui Pasquinot. Un perete desparte grădinile celor doi bărbați care se urăsc între ei, Bergamin și Pasquinot. Dar Percinet și Sylvette, copiii lor, se iubesc și isi dau intalnire în fiecare zi lângă zid, în secret. În realitate, ura dintre cei doi părinți este un subterfugiu, astfel încât tinerii, cu spiritul prea romantic, să se îndrăgostească și să fie împreună. Este povestea de dragoste a doi tineri care descoperă că dragostea poate exista fără obstacole și existența unei condiționări sau a pericolului.

Biletele se pot rezerva online

http://www.teatruldavila.ro/rezerva/22/

Și se pot achizționa de la agenția de bilete a Teatrului "Alexandru Davila" Pitești.

Rezervările online trebuie achitate la agenția de bilete cu cel puțin 15 minute înainte de începerea spectacolului, în caz contrar acestea vor fi anulate automat de către sistemul electronic de gestionare al biletelor și locurile devin disponibile pentru vânzare.