AZI! Prognoza meteo anunţă ploi și căldură

Vineri, vremea va continua să fie caldă, dar ploile vor fi raportate pe arii extinse din Oltenia, Banat, Transilvania și la munte și în zonele de deal. Precipitații abundente vor fi în Subcarpații Getici și în Carpații și Subcarpații de Curbură, unde cantitățile vor depăși 15 – 25 de litri pe metru pătrat. Ploi vor fi local și în Crișana, Maramureș, Moldova, dar și în Muntenia, în special în nordul și vestul regiunii.

Temperaturile zilei vor fi ridicate față de media perioadei, mai ales în sud-est. Maximele vor fi între 14 – 24 de grade, cu valorile cele mai mari în sudul Dobrogei și sudul Munteniei.

Minimele vor fi cuprinse între 7 – 15 grade Celsius. Noaptea și dimineața vor fi condiții de ceață în multe regiuni. Vântul va sufla slab la nivelul țării, până la moderat, iar presiunea atmosferică va crește ușor începând din estul țării.
 

 

Sursa: observator.tv