AZI! Premieră istorică pentru DACIA!

Marți, Dacia va prezenta, în premieră mondială, noul Duster. Evenimentul va avea loc în cadrul conferinței de presă de la Salonul Auto de la Frankfurt, conform unui comunicat al companiei:

„Dacia face un pas major în procesul de înnoire a gamei sale, odată cu prezentarea Noului Duster, un SUV cu design modern și atrăgător. Începută în 2010, povestea de succes a celui mai vândut model Dacia continuă cu un nou capitol. Noul Duster va fi prezentat în premieră mondială pe 12 septembrie în cadrul unei conferințe de presă care va avea loc la Salonul Auto de la Frankfurt", se precizează în comunicat.

Noul Duster reinterpretează  codurile estetice ale predecesorului său și vine cu o nouă nuanță de caroserie, Orange Atacama. De asemenea, autoturismul va avea  o nouă semnătură luminoasă care integrează un ansamblu LED repartizat în trei segmente, un parbriz poziționat cu 100 mm mai în față și mai înclinat în comparație cu cel al modelului actual, fapt care sporește senzația de spațiu disponibil la interior, bare de pavilion cu un design modern dispuse în prelungirea liniei parbrizului, jante din aliaj de 17 inch și pasaje ale roților puternic evazate, scutul amplasat în partea inferioară a barei frontale, ornamente de culoare neagră dispuse în partea din spate a aripilor laterale frontale, scutul de protecție spate, de culoare crom satinat, de dimensiuni mai mari față de cel prezent pe actuala generație etc.