AZI - Ploi şi ceaţă în mare parte a ţării, dar vremea se încălzeşte

Vremea pe 30 ianuarie 2019 se încălzeşte, urmând a se înregistra temperaturi şi de 13 grade, în Dobrogea. Va ploua în majoritatea zonelor ţării, iar trecător se va semnala şi lapoviţă. Temperaturile maxime se vor încadra între 0...1 grad în nordul Moldovei şi în jur de 13 grade în Dobrogea, iar cele minime între -3 şi 6 grade. În zonele joase se va semnala ceaţă.

Miercuri, vremea va fi în general închisă, iar local şi temporar vor fi precipitaţii. Acestea vor fi mixte la munte, în timp ce, în restul teritoriului va ploua, iar cu o probabilitate mai mare în Transilvania, trecător se va semnala şi lapoviţă. Precipitaţiile vor fi în general mai intense şi mai frecvente în Carpaţii Meridionali şi în zona submontană a Olteniei, unde pe arii restrânse se vor acumula cantităţi de apă ce vor depăşi 15 l/mp, iar punctiform 20 l/mp. La începutul intervalului, pe spaţii mici în centru şi nord vor fi depuneri de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare la munte, în special pe creste, iar la cote mult mai reduse, pe parcursul zilei şi în sud-est.

Prognoza meteo estimează că temperaturile maxime se vor încadra între 0...1 grad în nordul Moldovei şi în jur de 13 grade în Dobrogea, iar cele minime între -3 şi 6 grade. În zonele joase se va semnala ceaţă.


Vremea la munte
La munte, miercuri vremea va fi în general închisă şi se vor semnala precipitaţii mixte în cea mai mare parte a zonei montane. Cantităţile de apă vor fi mai însemnate, în special în Carpaţii Meridionali, unde pe arii restrânse se vor acumula cantităţi de apă ce vor depăşi 15 l/mp, iar punctiform 20 l/mp.

Vântul va avea intensificări temporare, în special pe creste. Valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul anterior.
 

Sursa: observator.tv