UPDATE: Percheziții în Argeș și alte 5 județe- Polițiștii au confiscat 160 kg de tutun și 52.000 de tigări!

UPDATE: Peste 52.000 de țigarete, peste 160 de kg. de tutun si aparate artizanale utilizate la confectionarea țigaretelor, au fost ridicate de polițiștii din Prahova.

În această dimineață, polițiștii din Prahova și ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române au efectuat 25 de percheziții la persoane bănuite că ar face parte dintr-o grupare specializată în producerea și comercializarea de țigarete în afara unui antrepozit fiscal.

Descinderile au loc în județele Prahova, Brașov, Sibiu, Dolj, Mureș și Argeș.

Conform comunicatului IGPR:”La data 17 mai a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, având suportul operativ al Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, efectuează 25 de percheziții la persoane bănuite de producerea și comercializarea de țigarete în afara unui antrepozit fiscal.
Din cercetări au rezultat indicii că un membru al grupării, din Prahova, ar fi fost cel care ar fi achiziționat tutunul sub formă de frunze de la persoane care se ocupă cu cultivarea tutunului și ar fi fabricat țigarete împreună cu alte 4 persoane, domiciliate tot în județul Prahova.
Ulterior țigaretele ar fi fost comercializate în special către crescători de animale, care le achiziționau pentru persoanele care supravegheau animalele.”

11 persoane vor fi conduse la audieri.